Confiscare record: Aproape jumătate de tonă de heroină, descoperită într-un port bulgăresc la Marea Neagră
Autorităţile bulgare au confiscat aproximativ 436 de kilograme de heroină în portul Burgas de la Marea Neagră, a anunţat luni biroul procurorului districtual, transmite AP News.
Heroina se afla în 434 de pachete ascunse în încărcătura oficială dintr-o remorcă, valoarea transportului de droguri fiind estimată la 35 de milioane de euro.
Remorca a ajuns la sfârşitul lunii iulie pe o rută terestră din Kârgâzstan în portul georgian Batumi de la Marea Neagră, de unde a trecut la Burgas.
Din Bulgaria, remorca urma să continue până la Alexandroupolis, în Grecia.
Deşi oficial trebuia să transporte maşini de întins cabluri, remorca a ridicat suspiciuni din cauza şederii neobişnuit de lungi în port, a declarat reporterilor şeful unităţii antidrog, Ivan Sokolov. O inspecţie cu raze X a condus la descoperirea heroinei ascunse.
"Până în prezent, nu au fost efectuate arestări şi nu au fost identificate persoane implicate în această infracţiune transfrontalieră", a declarat procurorul districtual Georgi Chinev.
O condamnare pentru trafic de droguri poate ajunge până la 20 de ani de închisoare în Bulgaria.
Situată pe o rută a drogurilor din Orientul Mijlociu către Europa de Vest, ţara vecină a luat măsuri drastice în ultimii ani pentru a preveni traficul de droguri.