Conducerile PSD, PNL şi PC se reunesc în şedinţe separate miercuri dimineaţă la Parlament

Epoch Times România
02.05.2012

Conducerile Partidului Social Democrat, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Conservator vor avea, miercuri dimineaţă, şedinţe separate la Palatul Parlamentului.

Conform Biroului de presă al PSD, Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat se va reuni, miercuri, de la ora 10,00, la Camera Deputaţilor, sala "Ovidiu Şincai", nivel 1M, după care este programată şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, de la ora 11,00, la Senat, sala "Constantin Stere".

La rândul său, Departamentul de comunicare al PNL a anunţat că Biroul Politic Central al Partidului Naţional Liberal se va reuni miercuri, la ora 10,30, la sala de şedinţe a grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor. Şedinţa BPC al PNL va fi urmată, la ora 11,00, de reuniunea Consiliului Naţional Executiv al formaţiunii.

Biroul Politic al Partidului Conservator va avea, de la ora 11,00, o şedinţă, la Palatul Parlamentului, sala "Avram Iancu", la finalul reuniunii (ora 12,30) liderul conservator având anunţate declaraţii de presă.

Premierul desemnat Victor Ponta, preşedinte al PSD, a anunţat marţi seară că îşi doreşte ca noul Guvern să aibă o majoritate stabilă în Parlament.

El a precizat că, după ultimele înscrieri în rândurile USL, există 229 de parlamentari, iar majoritatea necesară pentru învestirea Guvernului este de 231 de parlamentari.

În cursul zilei de miercuri, premierul desemnat va avea, la ora 13,00, la Parlament, o întâlnire cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale, Victor Ponta precizând că intenţionează să le propună celor 17 parlamentari un acord de colaborare cu Guvernul.

De asemenea, la ora 14,00, premierul desemnat Victor Ponta va avea o întâlnire cu grupul parlamentar al UNPR.

"Cu PDL nu vom avea întâlniri, cu UDMR urmează să stabilim", a afirmat marţi seară Victor Ponta.

În opinia acestuia, se conturează o majoritate suficientă, Victor Ponta afirmând că îşi doreşte ca noul guvern să aibă o stabilitate în Parlament, în condiţiile în care guvernele Boc şi Ungureanu au "fost de multe ori handicapate de lipsa unui suport" parlamentar. "Îmi doresc o majoritate clară, asumată şi confortabilă", a adăugat Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor