Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer, acuzată că a construit ilegal fabrica de la Reci
alte articole
Firma Schweighofer Holzindustrie România, expusă recent de o investigaţie a organizaţiei Environmental Investigation Agency (EIA) că recompensează lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificaţie, a construit marea fabrică de prelucrare a lemnului din comuna Reci, jud.Covasna în baza unei autorizaţii de construire emise ilegal, susţin reprezentanţi ai unor ONG-uri care au acţionat compania în instanţă. Hans Hedrich, vicepreşedintele Asociaţiei Neuer Weg, explică pentru Epoch Times care sunt ilegalităţile, unele de natură penală, comise în procesul de autorizare.
Asociaţiile Bank Watch România şi Neuer Weg au intentat până în prezent trei procese la Tribunalul Bucureşti prin care cer suspendarea şi anularea autorizaţiei de construire a fabricii Schweighofer de la Reci şi a hotărârii de consiliu local de anulare a planului urbanistic zonal. Asociaţia Nostra Silva, a proprietarilor de păduri, s-a declarat şi ea de curând parte în proces.
Expertul judiciar, arh. Alexandru Belinschi, fost inspector la Inspectoratul de Stat în Construcţii, a identificat 12 ilegalităţi care se regăsesc în proiectul tehnic în baza cărora s-a emis autorizaţia de construire firmei austriece. El a recomandat anularea autorizaţiei de construire pentru că mai multe din acestea sunt de natură penală.
”E vorba despre semnături false, făcute de persoane care nu au dreptul să semneze pentru proiecte de asemenea anvergură cum este acea fabrică. Proiectul tehnic a fost elaborat de un conductor arhitect (dna. Nemeth Judith Julia), care nu are drept de semnătură pentru proiecte de dimensiuni atât de mari. Conform art. 24 L. 50/1991 coroborat cu Anexa 2 a aceleiaşi legi, el poate proiecta doar clădiri de importanţă redusă”, a explicat Hans Hedrich, vicepreşedintele Asociaţiei Neuer Weg într-un interviu acordat Epoch Times. El a mai arătat că arhitectul proiectant, dna. Nemeth Judith Julia, ”s-a pronunţat în mod abuziv şi cu privire la lipsa necesităţii emiterii unui aviz al Autorităţii Aeronautice Române – substituindu-se acesteia”, comiţând astfel infracţiunea uzurpării de funcţie. Mai mult, Hedrich susţine că ”proiectul a fost verificat de un reprezentant al autorităţii, a cărui semnătură era identică cu cea a arhitectului proiectant, ceea ce este un fals în acte”.
În ceea ce priveşte aprobarea planului urbanistic zonal (PUZ), aceasta s-a făcut fără ca locuitorii din comuna respectivă să fie consultaţi prin dezbateri publice, aşa cum prevede legea amenajării teritoriului şi a urbanismului, 350/2001.
Proiectul tehnic a fost elaborat de un conductor arhitect, care nu are drept de semnătură pentru proiecte de dimensiuni atât de mari.
Pe de altă parte, Asociaţiile Neuer Weg şi Bankwatch România acuză faptul că ”mai multe avize au fost emise pentru firma Schweighofer fără un plan de situaţie aferent iar certificatul de urbanism conţine omisiuni importante precum lipsa unei documentaţii tehnice de organizare a execuţiei (DTOE)”.
Citiţi şi: Prinsă în flagrant: Companie austriacă recompensa lemnul românesc tăiat ilegal (video)
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.