Comisia juridică a aprobat parţial modificarea ordonanţei de urgenţă privind Curtea Constituţională
alte articole
Modificarea OUG privind CCR - în sensul că se pot contesta la Curtea Constituţională hotărâri ale Parlamentului care au caracter normativ şi care afectează valori şi principii constituţionale- a fost aprobată marţi de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
"Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii hotărârilor cu caracter normativ ale plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale hotărârilor celor două Camere reunite ale Parlamentului, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale, cu excepţia hotărârilor care vizează autonomia internă a Parlamentului, cât şi a actelor juridice cu caracter individual", prevede articolul adoptat marţi în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
Astfel, urmează ca raportul comisiei să fie supus miercuri dezbaterii Camerei Deputaţilor, apoi să fie transmis Senatului, care este forul decizional.
În cadrul dezbaterilor din această comisie pe tema atribuţiilor Curţii Constituţionale de a judeca inclusiv constituţionalitatea hotărârilor Parlamentului, preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, a anunţat că reprezentanţii PDL se retrag de la lucrări, în semn de protest.
Democrat-liberalii au fost nemulţumiţi de intenţia USL de a include în Legea Curţii Constituţionale abilitarea ca instituţia să se pronunţe doar despre hotărârile cu caracter normativ ale Parlamentului, care nu privesc decizii individuale sau aspecte care ţin de autonomia internă a celor două Camere.