Comisia Europeană îi pune la punct pe Dorneanu et Co după decizia care a inflamat sistemul judiciar

Valer Dorneanu
Valer Dorneanu (Mihut Savu / Epoch Times)

Comisia Europeană a anunţat că a luat notă de motivarea Curţii Constituţionale a României, care a decis că articolele de lege referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) sunt constituţionale. În plus, Bruxelles-ul aminteşte că legea europeană prevalează asupra celei naţionale, relatează RFI.

Potrivit sursei citate, Comisia a făcut referire şi la decizia recentă a Curţii de Justiţie Europene care arată că România trebuie să respecte recomandările făcute de Bruxelles în cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV).

Totuşi, CCR a susţinut că “prioritatea de aplicare a dreptului UE nu trebuie percepută în sensul înlăturării sau desconsiderării identităţii constituţionale naţionale”.

La rândul său, Comisia Europeană a transmis cu privire la acest aspect că, dimpotrivă, legea europeană prevalează întotdeauna asupra celei naţionale şi că deciziile Curţii Europene de Justiţie sunt constrângătoare pentru toate tribunalele şi instanţele statelor membre.

În ceea ce priveşte MCV-ul, una dintre recomandări are legătură cu desfiinţarea Secţiei Speciale, acţiune de care depinde în mod direct ieşirea României din acest mecanism.

Ultimul raport MCV, publicat de Comisia Europeană în 8 iunie, recomandă încetarea monitorizării reformei justiţiei şi a statului de drept în România odată ce recomandările sunt implementate. Din acel moment, România părăseşte statutul de membru UE de categoria a doua şi intră în monitorizarea globală a statului de drept în UE, unde se găsesc toate celelalte ţări.

Reamintim că, la începutul acestei luni, CCR a decis, cu majoritate de 7 la 2, că Secţia Specială de anchetare a magistraţilor este constituţională şi a atras atenţia judecătorilor de la instanţele ordinare de judecată că nu pot aplica decizia Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în detrimentul deciziilor CCR. Cele două voturi contra au venit din partea judecătoarelor numite de preşedintele Klaus Iohannis - Livia Doina Stanciu şi Simina Tănăsescu -, care au făcut opinie separată.

Ulterior, peste 20 de organizaţii s-au alăturat iniţiativei asociaţiei Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) de a solicita demisia membrilor CCR care au ales să respingă decizia CJUE cu privire la desfiinţarea SIIJ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne