Comisia Europeană, îngrijorată de situaţia din România
alte articole
Reprezentanţii Comisiei Europene s-au declarat îngrijoraţi de actuala situaţie din România, după ce preşedintele statului a fost suspendat din funcţie, iar magistraţii de la Curtea Constituţională au validat decizia Parlamentului.
"Am luat notă de faptul că CCR a confirmat că Parlamentul a utilizat proceduri corecte în decizia de suspendare a preşedintelui Băsescu (...) E prematur să facem o analiză completă a acestei decizii şi a evenimentelor care au precedat-o. Aşteptăm reuniunea de joi (n.r.-dintre preşedintele CE, José Manuel Barroso şi premierul Victor Ponta) pentru a primi explicaţii. Pot spune că suntem preocupaţi... de viteza şi consecinţele deciziilor luate în ultimele săptămâni", a declarat Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Comisia Europeană a cerut recent autorităţilor din România să respecte principiile statului de drept şi independenţa justiţiei. Mai multe explicaţii despre situaţia din ţară va da premierul Ponta care va merge la Bruxelles săptămâna aceasta pentru a discuta cu preşedintele CE, José Manuel Barroso.