Comandatul Armatei Naţionale a avut o întrevedere cu ataşatul militar al SUA
Şeful Marelui Stat Major, Comandatul Armatei Naţionale, colonelul Igor Gorgan, a avut vineri o întrevedere cu ataşatul militar al SUA, locotenent-colonelul Brain Stephan, în Republica Moldova. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Apărării, părţile au discutat despre cooperarea bilaterală dintre armatele celor două state şi realizările la care s-a ajuns în modernizarea şi reformarea sectorului de securitate şi apărare.
Colonelul Igor Gorgan a declarat că relaţiile de colaborare dintre Armata Naţională şi cea americană au cunoscut o ascensiune în ultimii ani, iar aceasta ne asigură realizarea mai accelerată a obiectivului de reformare a sectorului militar moldovenesc. "Colaborarea moldo-americană a adus modificări importante în: domeniul logistic, învăţământul militar, serviciul medical militar, precum şi în modernizarea infrastructurii Armatei Naţionale", a spus colonelul Gorgan.
La rândul său, ataşatul militar al SUA a apreciat progresul înregistrat de Armata Naţională în realizarea reformei militare. "Salutăm aspiraţiile ţării voastre de a se implica în promovarea securităţii la nivel global, prin participarea la diverse misiuni de menţinere şi stabilizare a păcii. Am certitudinea că vom reuşi să ne conjugăm şi mai mult eforturile în modernizarea infrastructurii armatei moldoveneşti, în special la Baza militară de instruire Bulboaca, astfel încât aceasta să permită instruirea la standarde internaţionale a militarilor Armatei Naţionale pentru participare în operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii", a precizat oficialul american.
Colaborarea moldo-americană în domeniul apărării se desfăşoară în baza Memorandumului cu privire la colaborarea în domeniul militar dintre două state, semnat la 4 decembrie 1995, precizează InfoTag.