Columbia: FARC a recrutat 13.000 de copii în 50 de ani de existenţă
În 49 ani de activitate, gherila marxistă FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia) a recrutat aproximativ 13.000 de copii, potrivit unei anchete făcute de către Procuratura Generală columbiană.
"Conform datelor analizei, aproximativ 13.000 de copii au fost recrutaţi de către FARC", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă procurorul pentru Justiţie şi Pace, Leonardo Cabana. Cabana a declarat că cifra corespunde la recrutările efectuate începând din 1964 care implică copii de la opt ani în sus cărora le-a fost dat ordinul să patruleze şi să dea sprijin urban.
FARC, rapoartează Cabana, nu este singurul grup care a recrutat copii dar este cel care a atras cei mai mulţi în rândurile sale.
Această practică a avut loc în 31 din cele 32 de departamente ale ţării. Procurorul general a efectuat 5.075 de investigaţii iar în 1.364 dintre acestea au fost găsiţi inculpaţi.
Acuzaţiile împotriva cupolei FARC vor fi prezentate chiar dacă se va ajunge la un acord de pace între guvern şi gherilele - negocierea are loc la Havana din noiembrie anul trecut - a adăugat oficialul.
Centrul Naţional de Memorie Istorică, lansat în iulie, care documentează, în afară de crimele comise în timpul conflictului, 1958-2012, un total de 220.000 de crime, 5.712.506 mutări forţate, 25.007 de dispariţii şi 27.023 de răpiri.
FARC - o istorie criminală
Forţele Armate Revoluţionare Columbiene, au luat fiinţă după separarea de Partidul Comunist Columbian, fiind ramura sa cea mai violentă. Clasificată drept organizaţie teroristă de către majoritatea ţărilor civilizate, FARC şi-a căpătat rapid o reputaţie proastă în Columbia datorită numărului mare de crime comise precum şi a brutalităţii de care a dat dovadă.
Supravieţuind în jungla de la graniţa dintre Columbia, Ecuador şi Venezuela, FARC s-a susţinut financiar de-a lungul anilor din activităţi precum răpirile, extorsiunea, traficul de droguri.
După decenii de existenţă şi atentate, beneficiind de sprijin masiv din partea Rusiei şi având legături cu terorismul internaţional, inclusiv Cuba lui Fidel Castro şi Armata Republicană Irlandeză, FARC a fost decimată de acţiunile viguroase întreprinse de preşedintele columbian Alvaro Uribe, al cărui tată fusese ucis de FARC într-o încercare de răpire.