Colegiul Medicilor din România a depus o sesizare la CSM

Epoch Times România
04.07.2012

Colegiul Medicilor din România (CMR) a depus miercuri o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii prin care solicită declanşarea inspecţiei judiciare împotriva activităţilor dispuse, respectiv întreprinse de Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi şi a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti, implicaţi în efectuarea unor acte de urmărire penală întreprinse faţă de medicul Şerban Brădişteanu şi a altor medici din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, informează organizaţia, într-un comunicat de presă.

"În opinia noastră, acţiunea declanşată de către organele de procuratură este o acţiune în forţă cu o mediatizare nepermisă la acest moment al investigaţiilor şi de natură a afecta pe de o parte imaginea corpului medical, iar pe de altă parte, independenţa profesională a medicului şi încrederea pacientului în medicul curant. Procedându-se astfel, organele de investigaţie impun întregului corp medical o atitudine nelegală şi neconformă cu statutul şi rolul medicului în societate. Întreaga acţiune în forţă şi intens mediatizată nu face altceva decât să transmită întregului corp medical că, ori de câte ori, actul medical va afecta într-un fel sau altul interesul social aşa cum este acesta văzut şi înţeles de organele de urmărire penală, medicul respectiv este susceptibil de a da socoteală, de a face obiectul anchetelor penale şi supus oprobiului public sub diverse acuzaţii", se arată în sesizare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor