Colapsul Siriei ar putea duce la formarea unui stat kurd, se tem autorităţile de la Ankara
Conflictul din Siria ar putea să se termine rău pentru Turcia, se afirmă într-un articol apărut în ediţia de luni a ziarului Financial Times, care a avut ecouri în presa de la Ankara, potrivit portalului israelian MigNews.
Încet, dar sigur, kurzii îşi stabilesc controlul în zona din nord-estul Siriei, iar autorităţile turce încep să realizeze întreaga dimensiune a coşmarului - apariţia unei federaţii kurde, chiar dacă graniţele acesteia nu vor fi recunoscute.
Pentru elita de la Ankara, aceasta constituie o ameninţare la însăşi existenţa statului turc. Pe teritoriul Turciei trăiesc în prezent circa 13 milioane de kurzi. Apariţia embrionului unui stat kurd pe teritoriul autonomiei kurde din Irak şi în zonele 'eliberate' din Siria ar putea să ducă la ruperea unor mari bucăţi din Turcia.
Cel mai neliniştitor factor în Siria este, în opinia clasei politice turce, consolidarea PYD ( Partidul Unităţii Democratice), un aliat ferm al PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), care în decursul ultimilor 30 de ani duce un război de gherilă împotriva autorităţilor Turciei.
PKK se foloseşte de oportunităţile oferite de conflictul din Siria şi în ultimele săptămâni a organizat mai multe atacuri majore în sud-estul Turciei, soldate cu zeci de victime printre soldaţii turci.
Colapsul Siriei relevă fisurile profunde pe care se bazează influenţa Turciei în regiune, comentează Financial Times, preluat de Mignews. Consecinţele unei astfel de evoluţii ar putea fi dintre cele mai neplăcute nu doar pentru Turcia, ci şi pentru Occident, care are nevoie de un aliat stabil în lumea musulmană.
Turcia pare lipsită de putere în situaţia actuală: încercările primului ministru Recep Tayyip Erdogan de a intra în graţia liderului Kurdistanului irakian, Massoud Barzani, s-au soldat fără succes. Răspunsul lui Barzani la aceste mişcări ale lui Erdogan a fost organizarea unei coaliţii a kurzilor din Siria, care luptă împotriva regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad şi a cărei forţă motrice este PYD.