Codrin Ştefănescu denunţă înteţirea atacurilor preşedintelui Băsescu la adresa liderilor USL

Anca Porutiu
19.06.2012

Atacurile jignitoare la adresa Guvernului şi a liderilor USL dovedesc faptul că monitorizarea activităţii lor profesionale şi a vieţii private s-a înteţit, iar atacul recent, la adresa premierului, confirmă acest lucru, a declarat marţi Codrin Ştefănescu, secretar al Consiliului Naţional al PSD.

"De această dată, miza, extrem de importantă, doar pentru orgoliul preşedintelui Băsescu, este participarea la lucrările Consiliului European, dar şi compromiterea lui Victor Ponta la nivel internaţional. Iar aceasta este încă o demonstraţie a modului în care în laboratoarele de la Cotroceni se concep acuzaţiile şi intimidările la adresa adversarilor politici. De fapt, atât Traian Băsescu cât şi liderii PDL, continuă să se comporte în aceeaşi manieră în care au condus România, în ultimii ani. Structuri politizate din instituţii de control, dosare fabricate la comandă, şantajul, hărţuirea şi discreditările sunt aceleaşi metode pe care le folosesc şi acum, când PDL este în opoziţie. În plus, de la delaţiunile odioase ale Monicăi Macovei şi informările unor parlamentari şi europarlamentari PDL la foruri internaţionale, până la folosirea unor jurnalişti străini, sunt mijloace de atac uzitate cu obstinaţie de Traian Băsescu şi echipa lui", afirmă Ştefănescu într-un comunicat remis Agerpres.

În concluzie, a arătat social-democratul, nu există niciun plagiat în ceea ce priveşte lucrarea de doctorat al lui Victor Ponta, nu există niciuna dintre acuzaţiile josnice altor lideri USL, ci doar "şopârle otrăvitoare care demonstrează machiavelismul politic şi dorinţa avidă de putere şi control a lui Traian Băsescu şi a fostului partid de guvernământ".

"De aceea, reiterez apelul către colegii din USL nu numai la coeziune şi hotărâre, dar mai ales la demascarea şi denunţarea, prin poziţii publice, a tuturor abuzurilor şi ilegalităţilor comise de caracatiţa portocalie, faţă de care, până acum, am dat dovadă de mult prea multă îngăduinţă", a mai spus secretarul CN al PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor