Cod portocaliu de caniculă. Vezi zonele afectate
alte articole
Meteorologii au anunţat cod portocaliu de caniculă pentru vineri, când temperaturile maxime vor atinge 38 de grade în regiunile din vestul, sudul şi estul ţării. Temperaturile vor atinge, izolat, 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi pe arii extinse. Valul de căldură din zilele anterioare se va intensifica mâine, iar disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat.
Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35-37 de grade Celsius, atingând izolat valori de 38 de grade în zonele de câmpie din sudul şi estul ţării.
Sâmbătă, 23 iunie, în sudul extrem şi în sud-estul ţării se va menţine vremea caniculară, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80. Temperaturile maxime încă vor atinge 35-36 de grade pe arii extinse. De asemenea, în intervalul 22 iunie ora 18:00 - 23 iunie ora 18:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor. În vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie, local averse ce pot depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse căderi de grindină, mai ales în zona de munte.