CNN: Serviciile secrete americane cred că China se pregăteşte să ajute Iranul

Statele Unite dispun de informaţii care indică faptul că China se pregăteşte probabil să acorde Iranului ajutor financiar, precum şi piese şi componente pentru rachete, a transmis CNN, citând surse familiarizate cu acest subiect.
„China este mai prudentă în sprijinul său. Doreşte ca războiul să se încheie, deoarece acesta ameninţă aprovizionarea sa cu energie”, a declarat una dintre sursele canalului.
Potrivit surselor de la The Washington Post, China nu acordă încă ajutor Iranului, în ciuda legăturilor strânse dintre cele două ţări.
Reuters a transmis pe 5 martie că China negociază cu Iranul pentru a asigura trecerea în siguranţă a petrolierelor şi navelor care transportă gaz natural lichefiat din Qatar prin Strâmtoarea Hormuz. Potrivit surselor agenţiei, Beijingul, care importă aproximativ 45% din petrolul sau prin strâmtoare, cere Teheranului să asigure trecerea în siguranţă a petrolierelor.
The Washington Post susţine că Rusia furnizează Iranului informaţii pentru a lansa atacuri împotriva ţintelor militare americane din Orientul Mijlociu. Potrivit surselor publicaţiei, datele furnizate de Rusia includ informaţii despre navele şi aeronavele americane. Amploarea asistenţei acordate de Rusia nu este clară în acest stadiu.