Cluj: Clusterul IT ar putea ajunge în 15 ani la 300 ha şi 25.000 de specialişti
În 15 ani, clusterul IT de la Cluj ar putea ajunge la o dezvoltare pe 300 de hectare şi la o populaţie de 35.000 de persoane, din care 25.000 specialişti în IT, a declatat miercuri Horea Uioreanu, preşedintele consiliului judeţean Cluj.
El a explicat că acesta va fi "un mic orăşel de tip Silicon Valley, care va include, pe lângă firme şi scoli, grădiniţe şi locuinţe". Uioreanu a spus că nu a fost aleasă o locaţie pentru orăşel şi că aceasta va fi situată în împrejurimile Clujului.
Pe de altă parte, Alexandru Tulai, preşedintele Consiliului Director al Cluj ITC Cluster, a declarat că acesta a fost constituit, iar în acest moment are în componenţă 23 de companii care au peste 3.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, din care peste 90% este realizată la export.
El a declarat că se aşteaptă ca după primii ani de funcţionare să asistăm la o dublare sau chiar la o triplare a firmelor care fac parte din cluster.
Ministerul Economiei a anunţat miercuri finalizarea procesului de constituire a Cluj ITC Cluster, noul pol de creştere concentrat pe cecetare, inovaţie şi servicii IT de la Cluj.
Misiunea asumata de Cluj ITC Innovation Cluster este aceea de a iniţia, promova şi susţine interesele comune ale sectorului IT din România referitoare la relaţia cu statul şi cu mediul economic la nivel naţional şi internaţional, precum şi de a furniza soluţii şi servicii informatice inovative care să susţină dezvoltarea organizaţională durabilă şi competitivă pentru mediul de afaceri naţional şi instituţiile statului, contribuind astfel la îmbunătăţirea calităţii vieţii în România.