Cluj: Claudiu Niculescu nu ştie dacă va mai reveni pe gazon

Antrenorul-jucător al echipei de fotbal Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu, nu ştie dacă va mai reveni pe gazon şi spune că se gândeşte la un meci de retragere.
Epoch Times România
30.03.2012

Antrenorul-jucător al echipei de fotbal Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu, nu ştie dacă va mai reveni pe terenul de joc şi spune că se gândeşte la un meci de retragere.

"Nu ştiu dacă voi mai reveni pe teren, o să văd spre finalul campionatului. Este puţin probabil să revin, dar, dacă am s-o fac, o voi face la finalul sezonului. În proporţie de 80-90% mi-am încheiat cariera de jucător. Bineînţeles că mi-aş dori să joc în fiecare meci, mi-e foarte dor de gazon, dar asta este situaţia. Până la urmă, eu mi-am ales această meserie şi trebuie să merg într-un singur sens. Probabil că va fi şi un meci de adio, dar nu ştiu când", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Claudiu Niculescu.

El s-a referit şi la meciul pe care echipa sa îl va avea cu FCM Târgu Mureş, exprimându-şi speranţa că va fi un meci corect, fără probleme de arbitraj.

Portarul Mircea Bornescu a declarat, la rândul său, că meciul cu FCM Târgu Mureş va fi unul crucial pentru echipa sa, în încercarea de a prinde un loc în cupele europene.

"Dacă nu ne vom impune cu Târgu Mureş, nu vom mai avea nicio şansă la obiectivul nostru de a evolua în cupe. Totuşi, sunt optimist şi sunt convins că vom câştiga acest meci, pentru că avem un lot foarte valoros", a spus Bornescu.

"U" Cluj va întâlni luni, pe teren propriu, de la ora 19.00, echipa FCM Târgu Mureş, în etapa a 24-a a Ligii I la fotbal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor