Clinton a invocat într-un discurs "provocările asupra proceselor constituţionale" din România

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a invocat joi într-un discurs susţinut la cea de-a XIX-a Reuniune a Consiliului ministerial al OSCE de la Dublin existenţa unor "provocări asupra proceselor constituţionale" din România, alături de "regresul democratic" din Ungaria.
Secretarul american de Stat Hillary Clinton în Washington, la conferinţa de presă de după întâlnirea G8, 12 aprilie 2012 (SAUL LOEB / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
06.12.2012

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a invocat joi într-un discurs susţinut la cea de-a XIX-a Reuniune a Consiliului ministerial al OSCE de la Dublin existenţa unor "provocări asupra proceselor constituţionale" din România, alături de "regresul democratic" din Ungaria.

"La mai mult de 20 de ani de la sfârşitul Războiului Rece, misiunea de a crea o Europă unită şi liberă rămâne nu s-a încheiat. Tocmai m-am întâlnit cu câţiva reprezentanţi ai unor ONG-uri din state membre OSCE. Mi-au vorbit despre provocările şi pericolele la care se expun, despre noile restricţii la adresa drepturilor omului din partea guvernelor, despre presiuni asupra presei, asupra ONG-urilor şi vă îndemn să fiţi receptivi la îngrijorările acestora", a spus Clinton, potrivit transcriptului discursului de pe site-ul Departamentului de Stat al SUA.

"De exemplu, în Belarus, Guvernul închide persoane din raţiuni politice şi intimidează ziarişti. În Ucraina, alegerile din octombrie au fost un pas înapoi şi rămânem în continuare preocupaţi de inculparea unor lideri de opoziţie. În Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Kazahstan sunt situaţii de restrângere a libertăţii de expresie, inclusiv pe internet, dar şi a libertăţii religioase. După cum aţi văzut, în Rusia există o propunere legislativă ca persoanele şi organizaţiile sponsorizate din exterior să se înregistreze ca agenţi străini. Din nefericire, sunt semne evidente de regres democratic în Ungaria şi provocări asupra proceselor constituţionale ("There are unfortunately signs of democratic backsliding in Hungary and challenges to constitutional processes in Romania, textul original", n.r. ), iar ameninţarea antisemitismului, xenofobiei, discriminării împotriva romilor, imigranţilor, comunităţii LGBT persistă", a adăugat oficialul american.

Clinton a pledat ca statele membre OSCE să ţină cont că stă în puterea lor să remedieze aceste probleme şi a mai amintit şi de rolul esenţial în monitorizarea alegerilor pe care îl are organizaţia în toată lumea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor