Cîţu, mesaj tranşant pentru premierul olandez: România este pe deplin pregătită pentru a intra în Schengen
alte articole

Premierul Florin Cîţu a anunţat marţi că a discutat cu prim-ministrul olandez, Mark Rutte, căruia i-a transmis că România este „pe deplin pregătită” pentru a intra în zona Schengen.
"În cursul zilei de ieri am avut o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Ţărilor de Jos, Mark Rutte. Am analizat perspectivele promiţătoare ale cooperării dintre România şi Ţările de Jos, concentrându-ne pe consolidarea relaţiilor economice şi pe dinamizarea dialogului politic. Obiectivul nostru legitim de aderare la spaţiul Schengen a fost unul dintre punctele esenţiale atinse în discuţia cu Prim-ministrul Rutte, căruia i-am transmis că România este, fără îndoială, pe deplin pregătită pentru a intra în zona Schengen. De asemenea, am discutat despre evoluţia pandemiei şi despre cum se desfăşoară procesul de vaccinare în cele două state", a anunţat premierul Cîţu, pe pagina de Facebook a Guvernului.
Reamintim că în trecut Olanda s-a opus aderării României la Schengen. Una dintre principalele cauze: corupţia care măcina România.
"Ne opunem. Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor şi corupţia", spunea Rutte în 2017.