Ciolacu dă asigurări că TVA-ul nu va creşte în 2025: La fel, neschimbat
Premierul Marcel Ciolacu a negat, marţi seara, la Digi 24, că TVA-ul va fi majorat începând cu luna martie a anului viitor. Mai exact, TVA-ul va rămâne la cota de 19%, iar cel de la alimente de 9%.
“La fel, neschimbat. Mai mult, vă pot spune, cu certitudine, că TVA-ul la alimente şi medicamente va rămâne 9%”, a precizat Ciolacu, citat de HotNews.ro, întrebat cât va fi TVA-ul în martie 2025.
Potrivit sursei citate, liderul PSD a pus pe seama contextului electoral afirmaţii precum cea a prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan, care vorbeşte de un TVA de 24%-25%.
“Nu vreau să contrazic pe nimeni şi înţeleg ieşirile, fiindcă ele sunt într-un context electoral. Nu ştiu care e câştigul de vot, dar fiecare are strategia lui de campanie. Pe mine mă depăşeşte această strategie: să anunţi că va fi apocalipsa făcută de un guvern din care tu faci parte şi coaliţia PSD-PNL”, a afirmat el.
Ciolacu a continuat: “Eu vă spun cu certitudine, fiindcă a fost deja discuţia şi negocierea… a fost avută de când am preluat funcţia de premier şi atunci s-a dorit creşterea TVA-ului. Şi am zis că este exclus acest lucru. Noi aveam inflaţie cu peste 10% (…) Orice punct procentual crescut la TVA duce la o creştere a inflaţiei cu 0,5. Este exclus acest lucru”.
Reamintim, în acest context, că, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Rareş Bogdan a insinuat că Guvernul va creşte TVA-ul pentru a acoperi “dezastrul economic pe care-l fac acum”:
“Câteva întrebări şi remarci: De unde vor tăia PSD şi Ciolacu pentru a acoperi dezastrul economic pe care-l fac acum? Din salarii? Din pensii? Vor creşte TVA la 24/25%? Sau nu-i mai interesează decât să câştige alegerile? PSD şi Ciolacu pun economia ţării în cel mai mare pericol de după criza din 2009 şi riscă totul exclusiv din raţiuni electorale. Însă nenorocirea nu-i va lovi pe ei, ci pe românii care muncesc, care au mici firme şi încearcă să îşi plătească angajaţii, pe pensionarii care, din cauza taxelor, vor cumpăra cea mai scumpă şi mai proastă mâncare.
Iată de ce mint PSD şi Ciolacu! Pentru a ascunde cifrele dezastrului economic păstorit de actualul premier şi liderii socialişti, cifre pe care le prezint mai jos. România riscă să fie penalizată cu 1,5 miliarde de euro din cauza întârzierii cu care Guvernul Ciolacu şi-a îndeplinit obligaţiile privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Şi asta deoarece cererea de plată nr. 3 depusă în decembrie 2023 este încă în curs de evaluare, după cum afirmă Daniel Dăianu în raportul Consiliului Fiscal”.