Cine făcea parte din "centrul de reflecţie" care a lucrat la legile justiţiei din "epoca Dragnea". Dezvăluirile lui "Mitralieră"

Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, zis şi "Mitralieră", a făcut o serie de dezvăluiri inedite, într-un interviu acordat lui Cornel Nistorescu la finele lunii decembrie, despre "centrul de reflecţie" care a stat în spatele legilor justiţiei din "epoca Dragnea".
Mai exact, Rădulescu susţine - potrivit G4Media - că a lucrat la modificările legislative alături de judecătoarea Dana Gârbovan, fostul procuror Adrian Miclescu, fosta judecătoare Viorica Costiniu şi soţul acesteia – condamnat pentru corupţie, dar şi cu Răzvan Savaliuc, proprietarul site-ului Luju.ro.
"Am colaborat atunci cu o echipă de oameni redutabili din justiţie, aşa cum este prietenul meu, avocatul care m-a apărat în aceşti 12 ani, Adrian Miclescu, fost procuror general adjunct al PNA. Doamna Costiniu, domnul Costiniu, Răzvan Savaliuc, am colaborat cu Dana Gârbovan, o echipă de oameni foarte buni din justiţie, care mi-au transmis, văzându-mă că am curaj, cum trebuie modificat Codul Penal şi codul de procedură penală şi legile justiţiei, în aşa fel încât să nu mai existe abuzuri.
Şi atunci sigur că am devenit inamicul public nr. 1 al sistemului. Adică le ceream demisia şi făceam iniţiative legislative. Eu am făcut SIIJ-ul, iniţiativa mea a fost de constituire a SIIJ-ului, desigur, cu această echipă redutabilă, am făcut răspunderea magistraţilor, am făcut parteneriatul public-privat, legea lobby-ului, evaziunea fiscală, modificări la codul penal şi codul de procedură penală, am scos incompatibilităţile şi conflictul de interese al primarilor, care era o chestie abuzivă făcută de ANI. Şi atunci sigur că am devenit inamicul public al lor. (...)
Când am câştigat cu 47% în 2016 (alegerile parlamentare câştigate de PSD – n.red.) noi i-am spus lui Dragnea, pentru că am mers pe această idee, de dreptate până la capăt, să introducem aceste modificări făcute de oameni din justiţie la codul penal şi codul de procedură penală şi amnistia şi graţierea, s-o băgăm în Parlament şi s-o votăm. Şi el, în loc să accepte această idee, a făcut acea ordonanţă, contrar a ceea ce discutase cu noi", a declarat Cătălin Rădulescu, politician condamnat definitiv în 2016 la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită.