Cine este noul şef de la Protecţia Consumatorilor?


Ionel Obretin, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumătorilor, a fost desemnat de premier să preia atribuţiile de preşedinte al instituţiei, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, pentru Hotnews. El îl înlocuieşte pe celălalt vicepreşedinte, Sebastian Hotca, care asigurase interimatul după demiterea lui Cristian Popescu-Piedone.
Obretin este vicepreşedinte ANPC din mai 2025, însă CV-ul său nu se regăseşte pe site-ul instituţiei, scrie Hotnews. El este membru PNL Olt, organizaţie condusă de deputatul Gigel Sorinel Ştirbu. În 2020 a candidat la primăria comunei natale, Bucinişu, iar în 2024 s-a aflat pe lista PNL Olt pentru Camera Deputaţilor, însă fără succes.
Potrivit propriei declaraţii, a lucrat 25 de ani în Ministerul de Interne, trecând în rezervă în 2017. Obretin a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, cursuri postuniversitare şi master la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar în prezent este doctorand la Şcoala Doctorală „Academician Radu Voinea” din Craiova. Totodată, desfăşoară activităţi antreprenoriale în comuna Bucinişu.
Averea şi veniturile
Conform declaraţiei de avere, Obretin deţine împreună cu soţia un apartament şi o casă în Caracal, precum şi aproape un hectar de teren intravilan la Bucinişu, unde a fost consilier local. Familia deţine două autoturisme – un Volkswagen Touareg şi o Dacia Logan.
El are economii de 142.000 de lei într-un cont bancar, însă şi datorii prin două credite: unul de 93.000 de euro şi altul de 291.000 lei. În 2024 a realizat venituri de 84.600 lei, reprezentând pensia de serviciu de la Ministerul de Interne, pe lângă indemnizaţia de consilier local.