Cine îl apără pe Georgescu: Avocatul care a cerut anularea condamnării la moarte a familiei Ceauşescu şi avocata lui Dragnea

Bogdan Petre (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.02.2025

Avocatul Bogdan Petre, cel care nu demult cerea rejudecarea procesului şi anularea sentinţei de condamnare la moarte a soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu, a venit la Parchetul General în sprijinul lui Călin Georgescu, care a fost adus pentru audieri într-un dosar penal.

"Sunt unul dintre avocaţii domnului Călin Georgescu. Îl cunosc de un an de zile. Avem un contract, l-am mai reprezentat pe anumite speţe", a declarat Bogdan Petre pentru Epoch Times.

La Parchet a venit şi Flavia Teodosiu, care a fost avocata fostului lider suprem al PSD Liviu Dragnea. Surse politice au dezvăluit, pentru Epoch Times, că Flavia Teodosiu are împuternicire să îl apere pe CG.

Întrebată de reporterul Epoch Times dacă este avocata lui CG, Flavia Teodosiu a refuzat să răspundă.

Reamintim că fostul prezidenţiabil Călin Georgescu a fost ridicat, cu mandat, de oamenii legii şi dus la audieri la sediul Parchetului General. Mişcarea are loc în contextul percheziţiilor în plină desfăşurare la oamenii apropiaţi de C.G.

Georgescu a fost ridicat din trafic, în Capitală, şi este audiat, în calitate de suspect, în dosarul finanţării campaniei electorale, precum şi pentru legături cu o organizaţie cu caracter fascist. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor