Ciclism: Scoţianul David Millar, în echipa britanică pentru JO 2012

Ciclistul scoţian David Millar. (LIONEL BONAVENTURE / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
04.07.2012

Scoţianul David Millar, suspendat pentru dopaj între 2004 şi 2006, a fost inclus în echipa de ciclism a Marii Britanii pentru JO de la Londra (27 iulie - 12 august 2012), a informat miercuri Comitetul Olimpic Britanic (BOA).

Alături de Millar au mai fost reţinuţi în lot Mark Cavendish, Bradley Wiggins, Chris Froome şi Ian Stannard.

În vârstă de 35 ani, David Millar urmează să participe la cursa pe şosea, în lungime de 250 km, din cadrul JO 2012. El este al treilea sportiv britanic suspendat în trecut pentru dopaj şi care va participa la olimpiada londoneză, alături de atleţii Dwain Chambers (sprint) şi Carl Myerscough (greutate).

Cei trei au putut fi selecţionaţi după ce Tribunalul de arbitraj pentru sport (TAS) a dezavuat regula Comitetului Olimpic Britanic care interzicea pe viaţă foştilor sportivi sancţionaţi pentru dopaj să participe la JO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor