Ciclism: Indurain nu crede că Armstrong este vinovat
Fostul ciclist spaniol Miguel Indurain, care a câştigat de cinci ori Turul Franţei, între 1991 şi 1995, nu crede că americanul Lance Armstrong este vinovat de dopaj, "deoarece a respectat mereu toate regulile", precizează agenţia EFE, recepţionată de Agerpres.
"Nu cred că Armstrong este vinovat. Cred şi acum în nevinovăţia sa, deoarece a respectat mereu toate normele", a declarat Indurain pentru Radio Marca.
Campionul iberic s-a arătat, totodată surprins de cazul care a dus la pierderea de către Armstrong a celor şapte victorii înregistrate în Turul Franţei, între 1999 şi 2005. Indurain consideră că este "puţin staniu" că pedeapsa s-a bazat "doar pe mărturii". "Existau anumite reguli, care acum se pare că s-au schimbat", a adăugat spaniolul.
În explicaţiile sale, Indurain a precizat că Lance Armstrong "a urmat toate regulile care existau în perioada respectivă şi n-a avut nicio problemă. A trecut cu bine de toate controalele. Şi a câştigat toate procesele pe care le-a avut". Fostul rutier iberic a adăugat că texanul "a fost mereu un luptător" şi, tocmai de aceea, l-a mirat faptul că a renunţat să mai lupte tocmai când "regulamentele au fost ignorate". "Cred că va face apel şi va încerca să demonstreze că a lucrat bine în toţi aceşti ani", a mai spus Miguel Indurain.