Ciamba a promovat la Dublin o decizie favorabilă privind aderarea României la Schengen

Epoch Times România
21.01.2013

Secretarul de stat în MAE George Ciamba a participat, la Dublin, la reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene din UE, unde a promovat, în întrevederile bilaterale, obiectivul adoptării unei decizii favorabile României privind aderarea la spaţiul Schengen.

Reuniunea a fost organizată, în perioada 20-21 ianuarie 2013, la început de mandat, de către Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Reuniunea a prilejuit un schimb de opinii privind priorităţile Preşedinţiei irlandeze, cu accent asupra unor teme precum consolidarea legitimităţii şi a responsabilităţii democratice în contextul Uniunii Economice şi Monetare, procesul de extindere a Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat al MAE, secretarul de stat George Ciamba a susţinut procesul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare, prin implicarea tuturor statelor membre UE, în linie cu concluziile Consiliului European din luna octombrie 2012.

De asemenea, secretarul de stat român a reiterat susţinerea României pentru procesul de aprofundare a integrării europene, subliniind, în paralel, necesitatea unor politici bazate pe valorile şi principiile fundamentale ale construcţiei europene, care să determine reapropierea cetăţenilor europeni de proiectul european şi să confere mai multă legitimitate procesului decizional la nivel UE. Demnitarul român a subliniat în context şi importanţa revalorizării dimensiunii de soft power, ca element important al identităţii Uniunii Europene, cu atât mai relevant pe fondul crizei actuale. În ceea ce priveşte extinderea UE, secretarul de stat a reconfirmat sprijinul pentru continuarea procesului de extindere în baza meritelor proprii şi a îndeplinirii criteriilor de la Copenhaga.

În marja reuniunii, secretarul de stat George Ciamba a avut o serie de întrevederi pe subiecte de interes comun de pe agenda europeană şi bilaterală cu Lucinda Creighton, ministrul irlandez de stat pentru afaceri europene, gazda reuniunii, ca reprezentant al Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, precum şi cu şefii delegaţiilor Germaniei, Olandei si Ungariei. În cadrul întrevederilor bilaterale au fost abordate atât teme ale agendei bilaterale, cât şi dosare europene precum cadrul financiar multianual 2014-2020, consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, Parteneriatul Estic, extinderea UE.

Secretarul de stat George Ciamba a promovat în cadrul întrevederilor bilaterale obiectivul adoptării unei decizii favorabile României privind aderarea la spaţiul Schengen. A exprimat susţinerea pentru programul de priorităţi al Preşedinţiei irlandeze, cu accent pe atingerea unui acord în următoarele luni privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 şi menţinerea unei finanţări adecvate pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună. Totodată, a exprimat sprijinul pentru promovarea măsurilor de creştere economică şi crearea de locuri de muncă, precum şi avansarea reformei Pieţei Unice.

În întrevederea cu Lucinda Creighton, ministrul irlandez de stat pentru afaceri europene, partea română a susţinut avansarea parcursului european al Republicii Moldova, cele două părţi convenind menţinerea acestui obiectiv ca element de continuitate, urmărit atât pe agenda Preşedinţiei irlandeze a OSCE, în 2012, cât şi pe cea a Preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE, din acest semestru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor