Chişinăul şi Iaşiul găzduiesc o conferinţă consacrată Păcii de la Bucureşti
Evenimentele anului 1812 şi consecinţele acestora asupra Basarabiei şi a românilor basarabeni sunt subiectul unei conferinţe internaţionale care se desfăşoară, începând de luni, timp de trei zile la Chişinău şi Iaşi.
44 de cercetători în istorie din mai multe ţări, cărora li se alătură 40 de istorici din Republica Moldova, îşi expun rezultatele cercetărilor asupra evenimentelor care au avut loc în cei 200 de ani de când a fost rupt în două principatul Moldovei.
Petru Guran, directorul Institului Cultural Român Mihai Eminescu din Chişinău, coorganizator evenimentului, consideră că aceasta este o ocazie pentru aflarea adevărului istoric despre acest "moment dramatic al istoriei naţionale".
100 de ani de ţarism, 25 de ani de administraţie românească, 50 de ani de comunism şi 20 de ani de independenţă, cele două războaie mondiale, şi modul cum toate aceste evenimente au marcat Basarabia în aceste două veacuri sunt temele care vor fi abordate în cadrul lucrărilor.
Evenimentul, care se derulează luni şi marţi, la Academia de Ştiinţe a Moldovei din Chişinău, se va încheia miercuri în capitala Moldovei istorice, la Iaşi, exact în ziua când se împlinesc 200 de ani de la Pacea ruso-turcă de la Bucureşti.