Chiril Gaburici – noul candidat la funcţia de premier al RM
Partidul Liberal Democrat nu a lăsat oamenii să aştepte foarte mult numirea unui nou candidat la funcţia de premier al Republicii Moldova. Acesta este Chiril Gaburici. Anunţul a fost făcut chiar de către liderul PLDM, Vlad Filat după şedinţa Biroului Politic al formaţiunii. Motivul propunerii lui Gaburici a fost acela că el va fi susţinut de PCRM, care anterior a anunţat că va susţine doar un candidat apolitic.
Anterior, Chiril Gaburici a fost directorul companiei de telefonie mobilă Moldcell din RM, după care director al companiei Azercell, din Azerbaidjan, iar în decembrie 2014 a demisionat din acest post, fiind interesat să activeze în afara Teliasonera Group.
Vlad Filat este de părere că acest candidat ar trebui să fie susţinut de comunişti atunci când va fi supus votului în Parlamentul RM.
„Am avut mai multe şedinţe la partid. Am discutat şi cu partenerii de Alianţă. Reieşind din situaţia în care ne aflăm, am adoptat decizia partidului ca în calitate de candidat pentru funcţia de premier să fie Chiril Gaburici. Nu întâmplător înaintăm un candidat din afara partidului. Acest lucru îl vom comunica în cadrul consultărilor cu Nicolae Timofti. Apoi va urma desemnarea, ca în scurt timp să avem un Guvern, iar ţara să aibă o guvernare bună şi eficientă”, a declarat Filat pentru Realitatea.md.
Fiind întrebat despre Iurie Leancă, liderul PLDM a menţionat că: „Leancă este un om matur, cu o pregătire bună, cu experienţă suficientă. El a fost solidar cu decizia partidului şi a fost un vot unanim, conştient şi responsabil.”
Precizăm că la 12 februarie, Iurie Leancă a suferit un mare eşec, nefiind votat în fruntea guvernului moldovean.