China: Primii panda gemeni din acest an au venit pe lume la rezervaţia din provincia Sichuan
O femelă panda gigant a dat naştere unor panda gemeni în provincia Sichuan, din sud-vestul Chinei, fiind prima pereche de gemeni născută în acest an în întreaga lume, relatează duminică Xinhua.
Femela panda, pe nume Haizi, a dat naştere primului pui sâmbătă la ora locală 04: 54 p.m., iar celui de-al doilea 10 minute mai târziu, potrivit lucrătorilor de la Centrul de Conservare şi Cercetare pentru Panda Giganţi din cadrul Rezervaţiei Naturale Wolong.
Deşi mama nu şi-a eliberat încă primul pui din îmbrăţişare, personalul centrului susţine că acesta este sănătos, judecând după dimensiunea mare şi după sunetele pe care le scoate.
Al doilea pui este o o femelă care cântăreşte 79,2 grame, a declarat personalul.
Urşii panda gigant au o rată scăzută a fertilităţii, mai ales când se află în captivitate. În general, urşii panda gigant sunt cunoscuţi pentru faptul că sunt inactivi sexual. Puii se nasc de regulă în perioada iulie-septembrie.