China: Cutremur soldat cu cel puţin 124 de morţi şi 3.000 de răniţi
alte articole
Cel puţin 124 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte aproximativ 3.000 au fost rănite într-un cutremur puternic produs în sud-vestul Chinei. Seismul s-a petrecut în jurul orei locale 8.00 (3.00, ora României, în noaptea de vineri spre sâmbătă), în districtul Lushan, şi a avut magnitudinea de 6,6, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).
Autorităţile chineze au comunicat bilanţul la zece ore de la producerea cutremurului: 124 de morţi şi 3.000 de răniţi, urmând ca cifrele să fie actualizate după ce vor fi descoperite noi victime.
Premierul Li Keqiang a mers la faţa locului pentru a monitoriza modalităţile de intervenţie ale echipelor de salvare.
Cutremurul a avut loc în apropierea oraşului Ya'an, în districtul Lushan, provincia Sichuan, în sud-vestul Chinei. Specialiştii chinezi au declarat că seismul a avut o magnitudine de 7 grade.
Aproximativ 2.000 de militari au fost mobilizaţi pentru a ajuta la salvarea celor prinşi sub dărâmături.