China comunistă şi libertatea presei. Jurnalist BBC, bătut şi arestat în timp ce relata despre protestele din Shanghai [Video]

Poliţia chineză arestându-l pe Ed Lawrence, în Shanghai
Poliţia chineză arestându-l pe Ed Lawrence, în Shanghai (Youtube - captură ecran)

BBC a acuzat China că poliţia a bătut şi arestat un reporter al său în timp ce transmitea, ca jurnalist acreditat, despre protestele din Shanghai.

Într-o postare publicată duminică noaptea pe Twitter, postul britanic a declarat că este "extrem de îngrijorat" de modul în care a fost tratat jurnalistul său Ed Lawrence, care "a fost bătut şi lovit cu piciorul de către poliţişti".

"BBC este extrem de îngrijorat de modul în care a fost tratat jurnalistul Ed Lawrence, care a fost arestat şi încătuşat în timp ce relata despre protestele din Shanghai. El a fost reţinut timp de câteva ore înainte de a fi eliberat. În timpul arestării, a fost bătut şi lovit cu piciorul de către poliţişti. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce el lucra ca jurnalist acreditat", se arată în postarea BBC.

Postarea BBC pe Twitter
Postarea BBC pe Twitter (Twitter - BBC)

Totodată, britanicii au mai precizat că nu au primit "nicio explicaţie oficială sau scuze din partea autorităţilor chineze". Ei consideră ca neconvingător argumentul adus de poliţia chineză, care a afirmat că l-a scos pe jurnalist din mulţime "sspre binele lui", pentru a nu face COVID.

"Este foarte îngrijorător faptul că unul dintre jurnaliştii noştri a fost atacat în acest mod în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile. Nu am primit nicio explicaţie oficială sau scuze din partea autorităţilor chineze, dincolo de o afirmaţie a oficialilor care l-au eliberat ulterior că l-au arestat pentru binele său, în cazul în care ar fi luat COVID din mulţime. Nu considerăm că aceasta este o explicaţie credibilă", au mai precizat cei de la BBC.

În imaginile apărute pe Twitter se poate vedea cum poliţiştii chinezi arestează un bărbat, identificat ca fiind Ed Lawrence.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe