China: Artistul disident Ai Weiwei se lansează şi în cariera muzicală
Artistul disident chinez Ai Weiwei şi-a început miercuri prima incursiune în lumea muzicală, prin lansarea principalului single de pe albumul său de debut, o piesă intitulată 'Dumbass' ('Prost'), care propune o linie melodică rock mai agresivă şi care se inspiră din detenţia sa din 2011, transmite Reuters.
Videoclipul pentru această melodie, care a fost regizat de Ai Weiwei şi a cărui imagine este semnată de apreciatul cineast Christopher Doyle, evocă cele 81 de zile petrecute de artist în detenţie secretă în 2011, care a stârnit puternice reacţii internaţionale de condamnare.
'A existat un lucru pe care l-am considerat interesant. Când eram în detenţie, exista un ofiţer paramilitar care stătea şi mă urmărea foarte atent şi m-a rugat în şoaptă dacă aş putea cânta ceva', a declarat Ai Weiwei pentru Reuters, de la locuinţa din nord-estul Beijingului.
'În acel moment m-am simţit extrem de frustrat, deoarece m-am simţit teribil, şi mi-am dat seama că, într-o situaţie ca aceea, respectivii paznici se simţeau exact ca mine, voiau să asculte melodii', a spus el.
Videoclipul arată cum Ai Weiwei este ras în cap şi i se tunde barba de către fiul său, apărând în final dat cu ruj şi îmbrăcat în rochie.
Versurile sunt împotriva autorităţilor, deloc suprinzător pentru un om care a criticat în mod repetat guvernul chinez pentru că nu ţine cont de statul de drept şi de drepturile cetăţenilor, şi conţine şi unele obscenităţi.
Albumul, intitulat 'Divina Commedia', după opera poetului italian Dante, este o referire la porecla dacă lui Ai Weiwei de susţinătorii săi.
Restul albumului, care are şase piese, urmează să fie lansat luna viitoare şi conţine melodii despre cenzura pe internet şi activistul orb Chen Guangcheng, a cărui evadare de la domiciliu în luna aprilie a anului trecut şi refugierea sa într-o ambasadă americană au pus China într-o situaţia stânjenitoare şi au stârnit o confruntare diplomatică.
Ai Weiwei a spus că nu este îngrijorat de eventuale persecuţii pentru acest album, dar s-a declarat sceptic privind perspectivele de a-l vinde în China, adăugând că îl va distribui doar online.
'Melodiile mele vor fi cu siguranţă blocate. Nu doar piesele mele, dar şi fotografia şi numele meu sunt blocate. Însă nu este nicio problemă', a spus el.
El este de asemenea realist în privinţa calităţilor estetice ale muzicii sale, însă este hotărât să se perfecţioneze.
'Nu sună foarte bine, pentru că nu am vreun talent real. Şi consider că am multe dificultăţi când fac muzică. Însă mă străduiesc foarte mult şi voi continua să fac acest lucru şi sper că voi ajunge să cânt relativ bine', a spus el.
Ai Weiwei a înregistrat deja în studio al doilea său album, care va fi o colecţie de melodii de dragoste.
Nu are pentru moment intenţia de a cânta live, însă speră că într-o zi va putea evolua în Piaţa Tiananmen din Beijing, considerată cel mai sensibil loc din China în contextul sângeroasei reprimări a demonstranţilor prodemocraţie în 1989.