Chavez a fost operat şi este "în formă fizică bună", anunţă autorităţile venezuelene
Preşedintele venezuelean Hugo Chavez este "în formă fizică bună" după ce a fost operat în Cuba, a anunţat vicepreşedintele de la Caracas.
Chavez, în vârstă de 57 de ani, a fost operat în cursul nopţii de luni spre marţi, pentru îndepărtarea unei leziune şi zona pelviană. Leziunea a fost îndepărtată în totalitate de medici, a spus vicepreşedintele Elias Jaua.
Liderul de la Caracas a fost supus anul trecut la două intervenţii chirurgicale, pentru îndepărtarea unei tumori canceroase din zona pelvisului.
Leziunea detectată în prezent de medici se află în aceeaşi zonă cu tumoarea, dar este mică.
Medici venezueleni citaţi în ianuarie de cotidianul spaniol ABC au declarat că Chavez mai are de trăit între nouă şi 12 luni.
Doctorii i-au prescris doze mari de analgezice, ceea ce explică activitatea sa politică intensă din ultima vreme.
La 13 ianuarie, Chavez a vorbit 11 ore în Adunarea Naţională.
Potrivit presei, el le-a spus medicilor că nu se va mai supune la tratamente agresive, care l-ar îndepărta de îndatoririle publice.
Surse medicale au subliniat că Chavez ar fi norocos să trăiască până la alegerile prezidenţiale din octombrie, la care intenţionează să candideze.