Cezar Preda: Regionalizarea este de fapt o reîmpărţire a funcţiilor în USL

Cezar Preda, PDL, conferinţă de presă (Epoch Times România)
Epoch Times România
16.06.2013

PDL nu este de acord cu regionalizarea propusă de USL.

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda susţine că regionalizarea gândită de USL nu va creşte gradul de absorbţie a fondurilor europene, procesul fiind făcut pentru a reîmpărţi funcţiile în USL.

”În privinţa regionalizării, mesajul nostru cu care mergem la BPN este că această lege nu va aduce niciun beneficiu României. Ea este făcută pentru a crea o nouă structură. Nu se face şi o nouă reorganizare administrativă la nivel de autorităţi locale şi deci este o reîmpărţire la nivel regional a funcţiilor în USL. Nu avem cum să susţinem o asemenea regionalizare şi am văzut că, şi la nivelul conducerii USL, chiar al copreşedintelui Antonescu, există o necunoaştere a ceea ce ar înseamnă efect al regionalizării”, a declarat Cezar Preda, informează B1.

Vicepreşedintele PDL susţine că regionalizarea nu va creşte gradul de absorbţie al fondurilor europene.

”Nu credem că o regionalizare va aduce mai mulţi bani europeni pentru că şi acum au fost regiuni de dezvoltare, din regiunea de Sud-Est existentă singurul judeţ care a avut pol de creştere a fost Constanţa. Ceea ce ne-au lipsit şi ne lipsesc sunt hărnicia şi competenţa, degeaba schimbăm noi administrativ România dacă nu ne apucăm de treabă”, a mai spus Preda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor