Cezar Preda(PDL): Reducerea paturilor din spitale s-a făcut în favoarea celor care au dat din coate
Reducerea paturilor din spitale este "o decizie politică în favoarea celor care au dat din coate pe la ministerul Sănătăţii", a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă deputatul PDL, Cezar Preda.
Liderul PDL Buzău a spus că a făcut o intepelare la ministrul Sănătăţii în privinţa reducerii cu peste 160 a numărului de paturi la spitalele din judeţul Buzău, dar nu a primit nici un răspuns.
"Neprimind un răspuns corect şi clar de la minister pot să afirm că poate să fie o decizie politică în care cei care au dat din coate pe la minister au obţinut suplimentare de paturi şi cei care au stat în banca lor crezând că acolo se fac analize foarte corecte s-au trezit că ei trebuie să reducă ceea ce trebuia să crească în alte judeţe, cu oameni mai dătători din coate", a mai spus Cezar Preda.
Deputatul Cezar Preda susţine că "dacă se va dovedi că reducerea numărului de paturi afectează funcţionalitatea sistemului medical, ordinul ar trebui schimbat". În judeţul Buzău de la 1 ianuarie, sunt finanţate cu 165 de paturi de spital mai puţin faţă de anul trecut, concomitent cu reducerea cu 15 la sută a bugetului alocat la acest capitol.