Cezar Preda: Îi cerem ministrului Andronescu să anuleze titlul de doctor al lui Victor Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a declarat marţi, după şedinţa Biroului Permanent Naţional a partidului, că PDL solicită ministrului Educaţiei Ecaterina Andronescu anularea titlului de doctor a premierului Victor Ponta.
Cezar Preda, conferinţă de presă la sediul PDL (Epoch Times România)
Ana Petrescu
18.09.2012

Prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a declarat marţi, după şedinţa Biroului Permanent Naţional a partidului, că PDL solicită ministrului Educaţiei Ecaterina Andronescu anularea titlului de doctor a premierului Victor Ponta.

“Îi cerem doamnei ministru Andronescu să anuleze titlul de doctor al domnului prim-ministru pentru că ieri a început şcoala primară şi gimnazială, o zi foarte importantă pentru copiii şi părinţii României a venit cine, Victor Ponta, plagiator dovedit, să le spună copiilor să înveţe. Eu cred că este mult mai calificat domnul primul ministru să spună copiilor României cum să copieze. Foarte repede se apropie ziua când vor începe studenţii şcoala şi este mare ruşine să-l vezi pe Victor Ponta într-un centru universitar din România vorbind despre povestea doctoratului său”, a afirmat democrat-liberalul.

Cezar Preda: PDL va propune o confruntare între miniştrii Cabinetelor Boc şi Ungureanu şi cei ai Guvernului Ponta

De asemenea, Cezar Preda a anunţat că Partidul Democrat Liberal va propune în perioada imediat următoare ca în Parlament să se desfăşoare o confruntare pe domenii de specialitate între miniştrii Cabinetelor Boc şi Ungureanu şi ai celui actual, condus de Victor Ponta. În plus, prim-vicepreşedintele PDL a adăugat că, acum că primul ministru a afirmat, marţi, că a luat sfârşit criza politică în România, “să se ocupe decât de soluţiile pentru guvernarea României, pentru că asta îi este responsabilitatea”.

“Referitor la ce înseamnă acuzele pe vechea guvernare, astăzi în Biroul Permanent Naţional al PDL s-a decis ca în perioada următoare miniştrii cabinetelor Boc şi Ungureanu să se confrunte cu miniştrii domnului Ponta pe domenii de responsabilitate. Liderii grupurilor parlamentare, miniştrii şi responsabilii comisiilor de specialitate propun această întâlnire de faţă cu toată presa, la nivelul Parlamentului. Vom stabili la Parlament cum se vor întâlni miniştrii vechi şi noi, pentru că România este într-un real blocaj. Avem blocate fondurile europene. Avem probleme pe Oltchim. Avem probleme pe alte situaţii foarte delicate. În acest caz, oamenii vor să vadă responsabilii vechi, cei noi şi ce este de făcut, pentru că dacă nu vii cu soluţii degeaba faci ţigăneală şi te cerţi la televizor, ală că eu am făcut bine, ală nu, că n-ai făcut bine,nu? Trebuie să ieşim din zona asta şi am înţeles de la domnul premier Ponta astăzi că domnia sa a anunţat public poporul român că a încheiat criza politică. Să sperăm că, începând de azi, domnul Ponta să se ocupe decât de soluţiile pentru guvernarea României, pentru că asta îi este responsabilitatea. Îmi doresc din tot sufletul ca cetăţenii României să nu mai audă din guriţa domnului Ponta ceva politic despre Traian Băsescu sau despre PDL. Să se ocupe de guvernare. E la butoane”, a precizat Cezar Preda.

Primul ministru, Victor Ponta, a afirmat marţi că reprezentanţii Comisiei Europene (CE) au observat "progresele evidente şi substanţiale" ale României în atragerea fondurilor europene. În plus, premierul a precizat că l-a asigurat pe preşedintele CE, José Manuel Barroso, în întâlnirea pe care a avut-o luni seara la Bruxelles, că din punctul de vedere al Guvernului criza politică din România s-a încheiat odată cu decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

"România trebuie să acţioneze cât mai serios când e vorba de temele europene. S-au remarcat din partea Comisiei Europene (CE) progresele evidente şi substanţiale în ceea ce priveşte mecanismul de absorbţie a fondurilor europene. Există sprijin total şi deschidere totală din partea lui Barroso şi a comisarilor pentru a trece cu cât mai puţine pierderi peste aceste nereguli. Din punctul de vedere al Guvernului criza politică a fost încheiată, odată cu decizia CC. Relaţiile între CE, Guvern, Parlamentul European, Parlamentul României au reintrat pe un făgaş normal şi în mod sigur România e o garanţie pentru partenerii noştri europeni", a afirmat Ponta.

Pe de altă parte, preşedintele CE, Manuel Barroso i-a cerut luni premierului să ia măsuri imediate pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative şi a procedurilor de achiziţii publice, în vederea creşterii ratei de absorbţie a fondurilor europene.

Cezar Preda: Accesarea fondurilor europene este o obligaţie pentru toate partidele

În ceea ce priveşte implicarea PDL în dezbaterea şi soluţionarea problemei deblocării accesului la fondurile europene, democrat-liberalul a precizat că nu exclude oferirea expertizei PDL şi că rezolvarea acestei situaţii ar trebui să intre în obligaţiile oricărui partid politic din România, indiferent dacă este la putere sau în opoziţie.

“E clar că responsabilitatea pe schimbarea situaţiei existente revine Guvernului actual, dar nu excludem expertiza noastră în ceea ce priveşte întărirea corpurilor de experţi şi de decizie din cadrul acestor unităţi de management. E clar, că deşi s-au făcut lucruri foarte importante pe toate unităţile de management şi echipele care se ocupă de fondurile europene, mai sunt lucruri de făcut. Aici este o zonă sensibilă din care eu sper că am înţeles, noi toate partidele, că aici nu merge să schimbi oamenii după vii sau pleci de la putere. Iată ce se întâmplă în momentul când te apuci şi schimbi o grămadă de oameni din momentul în care ai venit la putere- blochezi accesarea fondurilor europene. Într-adevăr şi noi facem aceste analize. Nu este o responsabilitate sută la sută a cuiva care este astăzi. Ele vin din timp. Accesarea fondurilor europene este o obligaţie pentru toate partidele, iar la nivelul Parlamentului, dacă există prin preocupările Guvernului, decizia de a emite vreo ordonanţă sau de a elabora rapid un act normativ, noi vom participa activ şi vom orice iniţiativă legislativă şi orice act normativ care are rol de a stimula accesarea fondurilor europene”, a conchis Cezar Preda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor