Cercetătorii susţin că Muntele Everest trece printr-o perioadă de creştere rapidă

Escaladarea muntelui Everest a fost întotdeauna o performanţă, dar se pare că sarcina ar putea deveni din ce în ce mai dificilă: cercetătorii afirmă că Everestul are un fel de creştere bruscă, transmite The Guardian.

Himalaya s-a format în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, când subcontinentul indian s-a izbit de placa tectonică eurasiatică - deşi cercetări recente sugerează că marginile acestor plăci erau deja foarte înalte înainte de coliziune.

Procesul fiind încă în desfăşurare, lanţul muntos continuă să fie împins în sus, deşi alunecările de teren şi alte evenimente înseamnă că se pierde şi rocă.

Însă experţii susţin acum că Everestul - care în prezent se află la 8.849 m - a cunoscut o creştere suplimentară a înălţimii sale ca urmare a eroziunii provocate de râurile învecinate.

Echipa menţionează că acest proces a dus la ridicarea Everestului cu 15 până la 50 de metri în plus în ultimii 89.000 de ani, care continuă şi astăzi.

„Studiul nostru demonstrează că până şi cel mai înalt vârf din lume este supus unor procese geologice în desfăşurare care îi pot afecta în mod măsurabil înălţimea pe scări de timp geologice relativ scurte”, a declarat profesorul Jingen Dai, coautor al studiului, de la Universitatea Chineză de Geoştiinţe din Beijing.

Dai a observat că Everestul este un fel de anomalie, vârful său fiind cu aproximativ 250 de metri mai înalt decât ceilalţi cei mai înalţi munţi din Himalaya. În plus, datele au sugerat o discrepanţă între ratele de înălţare pe termen lung şi pe termen scurt ale Everestului.

„Acest lucru a ridicat întrebarea dacă există un mecanism de bază care face ca înălţimea anormală a Everestului să fie şi mai mare”, a declarat Dai.

În articolul din revista Nature Geoscience, Dai şi colegii săi explică cum au creat modele computerizate pentru a explora evoluţia reţelelor fluviale din Himalaya.

Rezultatele lor sugerează că, în urmă cu aproximativ 89.000 de ani, cursul superior al râului Arun care se află la nord de Everest - şi care ar fi curs spre est pe platoul tibetan - a fuzionat cu cursul său inferior, ca urmare a erodării acestuia din urmă spre nord. Rezultatul a fost că întreaga lungime a râului Arun a devenit parte a sistemului râului Kosi.

Echipa sugerează că redirecţionarea rezultată din această „captare a râului” a dus la o creştere a eroziunii râului în apropierea Everestului şi la formarea defileului râului Arun.

„În acel moment, ar fi existat o cantitate enormă de apă suplimentară care curgea prin râul Arun, iar aceasta ar fi fost capabilă să transporte mai multe sedimente şi să erodeze mai mult patul stâncos, tăind fundul văii”, a declarat Dr. Matthew Fox, coautor al cercetării, de la University College London.

Cercetătorii susţin că reducerea greutăţii pe scoarţa terestră, pe măsură ce acest material a fost îndepărtat, a dus la o ridicare a terenurilor din jur - un proces cunoscut sub numele de revenire izostatică.

Echipa estimează că acest proces ridică Everestul cu aproximativ 0,16 până la 0,53 mm pe an, iar vârfurile învecinate Lhotse şi Makalu, al patrulea şi, respectiv, al cincilea cel mai înalt vârf din lume, experimentând o creştere similară.

„Acest efect nu va continua la nesfârşit. Procesul va continua până când sistemul fluvial va ajunge la o nouă stare de echilibru”, a declarat Dai.

Profesorul Mikael Attal de la Universitatea din Edinburgh, care nu a fost implicat în lucrare, a declarat că, deşi captarea râurilor este un fenomen bine cunoscut, acesta este relativ rar.

„Ceea ce este unic în acest studiu este demonstrarea faptului că eroziunea rezultată din captarea râurilor poate duce la un răspuns atât de dramatic al suprafeţei Pământului, cu o zonă de mărimea Greater London care creşte cu câteva zeci de metri în zeci de mii de ani, ceea ce este rapid”, a spus el.

Cu toate acestea, Attal observă că această revenire explică doar o fracţiune din înălţimea neobişnuită a celor mai înalte vârfuri din Himalaya. Într-adevăr, Fox a observat că alte mecanisme, cum ar fi tensiunile tectonice asociate ciclurilor seismice şi pierderea gheţarilor montani, ar putea, de asemenea, provoca ridicarea.

Dr. Elizabeth Dingle de la Universitatea Durham a declarat că rezultatele studiului ar putea fi importante nu doar pentru Everest.

„Există şi alte capturi de râuri despre care se ştie că au avut loc în Himalaya, aşa că ar fi interesant de ştiut dacă efecte similare se păstrează în altă parte sau în alte lanţuri muntoase active din punct de vedere tectonic în general”, a menţionat ea.