Cele mai bune produse pentru digestie
Majoritatea afecţiunilor tractului gastro-intestinal sunt cauzate de o nutriţie incorectă. Dacă ignorăm regulile unei alimentaţii sănătoase, manifestarea acestor probleme – este doar o chestiune de timp. Aflaţi ce alimente sunt considerate a fi utile pentru îmbunătăţirea digestiei.
1. În general, cele mai utile pentru digestie sunt fructele şi legumele, pe motiv că sunt bogate în fibre. Fibrele - sunt părţi non digerabile de plante, care tranzitează stomacul şi intestinele, fără schimbări esenţiale. Fibrele reduc timpul aflării substanţelor toxice în tractul gastro-intestinal, reduc inflamaţia şi ne protejează împotriva leziunilor şi mutaţiilor potenţiale. În plus, folosind fibrele, bacteriile benefice din organism produc acizi graşi, care sunt agenţi anti-cancer puternici. Potrivit cercetărilor oamenilor de ştiinţă, cu fiecare 10 grame de fibre consumate, riscul dezvoltării cancerului de colon scade cu 10%.
Nutriţioniştii recomandă un consum zilnic de aproximativ 500 de grame de fructe şi legume. Mai mult decât atât, două treimi din această cantitate ar trebui să fie legumele. Diversificaţi la maxim dieta din legume şi consumaţi legume de diferite culori. În acest fel, veţi fi siguri că obţineţi tot de ce are nevoie organismul vostru.
2. Cerealele integrale, inclusiv orezul brun şi grâul, constituie o altă sursă importantă de fibre. Utilizarea făinei integrale de grâu vă poate adăuga 6,2 g de fibre la conţinutul meselor zilnice. 30 de grame de fulgi de ovăz conţin 12 grame de fibre, iar 30 de grame de tărâţe de grâu - 22 de grame de fibre. Cerealele integrale conţin, de asemenea, isoprenoide şi alte substanţe nutritive, care pot îmbunătăţi potenţialul anti-cancer general al fibrelor.
3. O atenţie sporită trebuie acordată bananelor. În timp ce fructele, legumele şi cerealele integrale contribuie la optimizarea procesului de digestie, influenţa benefică a bananelor se manifestă într-o altă sferă vitală. În primul rând, bananele ne protejează mucoasa gastrică. Substanţele, ce se conţin în banane, contribuie la construirea, de către celulele mucoasei gastrice, a unei bariere de protecţie, iar inhibitorii ajută la suprimarea activităţii bacteriilor din stomac, responsabile de dezvoltarea ulcerului.
Bananele sunt eficiente şi în cazul tulburărilor intestinale, de tipul diareei. O evacuare accelerată a maselor intestinale poate amplifica pierderea electroliţilor preţioşi. Datorită conţinutului de pectine (fibre solubile), bananele normalizează circulaţia maselor prin tractul digestiv şi oferă un efect de întărire.
4. Nu ar trebui să ignorăm nici apa. Apa este o fundaţie a existenţei organismului uman. De cele mai multe ori, organismul nostru nu primeşte suficientă apă, ceea ce ne afectează serios digestia. Apa este factorul cheie pentru o derulare normală a procesului digestiv, pe motiv că ajută la ameliorarea tranzitului intestinal.
5. Un alt produs – ghimbirul - este bine cunoscut în medicina tradiţională chineză, unde se foloseşte în scopul tratării diferitor tulburări gastro-intestinale. Studiile ştiinţifice moderne confirmă că ghimbirul posedă efecte benefice, inclusiv capacitatea de a inhiba formarea factorilor inflamatorii şi exercitarea unei acţiuni anti-inflamatoare directe.
Ghimbirul posedă un efect calmant şi antioxidant puternic, ne stimulează imunitatea şi ne protejează organismul de paraziţi. Ghimbirul este folosit în cazul colicilor biliare şi intestinale, eructaţiilor, durerilor abdominale şi contribuie la purificarea corpului de toxine şi impurităţi. Mestecatul ghimbirului proaspăt după mese, ajută la împrospătarea respiraţiei pentru o perioadă lungă de timp şi remedierea multor probleme aferente cavităţii bucale.
6. Probioticele constituie o altă condiţie necesară pentru o digestie bună. Acestea conţin bacterii benefice, ce contribuie la eliminarea agenţilor patogeni din tractul gastro-intestinal. O microfloră normală este imperativă pentru o protecţie eficientă a sistemului imunitar şi o asigurare adecvată a organismului cu substanţe nutritive esenţiale. Consumaţi mai multe produse lactate, de tipul iaurtului şi laptelui acru.