Cel putin 3 morţi şi peste 130 răniţi în exploziile de la Maratonul din Boston
Cel putin 3 ameni au fost ucişi şi peste 130 răniţi după ce două bombe au explodat luni în apropiere de linia de sosire a Maratonului din Boston.
Materialele difuzate de televiziuni au prezentat scene de confuzie, străzi pline de dărâmături şi sânge, şi paramedici alergând cu tărgi.
Spectatorii plini de sânge au fost transportaţi în corturile medicale ridicate pentru a acorda îngrijire alergătorilor obosiţi. Poliţia şi-a făcut loc printre competitori în timp ce aceştia au fugit în direcţie inversă liniei de sosire după explozii.
Oficialii poliţiei din Boston au confirmat că investighează exploziile, fara a oferi alte detalii.
Exploziile au avut loc la scurt timp după ce primul dintre cei aproape 27.000 de alergători a trecut linia de sosire. Cursa a fost oprită după explozii, aşa cum s-a întâmplat şi cu transporturile cu metroul în zonă.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din New York a declarat că oraşul a intensificat securitatea în apropierea punctelor importante din Manhattan, incluzând în apropierea hotelurilor proeminente, ca răspuns la explozii.
Washington D.C. a ridicat de asemenea starea sa de alertă.
Casa Albă spune că administraţia este în contact cu autorităţile locale şi de stat din Massachusetts şi că va oferi orice ajutor necesar pentru investigare şi răspunsul la această criză.
Boston este o metropolă majoră localizată în nord-estul SUA. Maratonul este un eveniment semnificativ pe care oraşul îl găzduieşte în fiecare an.
Şocul nu i-a impiedicat pe cei aflaţi în zona exploziilor să îi ajute pe cei răniţi, ducându-i la spitale sau în corturile de urgenţă.
Oamenii de pe străzi erau panicaţi şi mulţi considerau a fi de neconceput ca cineva să provoace un astfel de haos în cadrul unui maraton, un eveniment sportiv ce nu are nicio legătură cu politica. Care ar fi rostul unei astfel de acţiuni violente?