Cel puţin 16 morţi, într-un atac cu maşină-capcană la Damasc
Cel puţin 16 persoane, majoritatea femei şi copii, au fost ucise după ce o maşină-capcană a explodat, joi dimineaţă, la Qatana, un cartier de la sud-vest de Damasc, anunţă agenţia oficială siriană Sana.
De asemenea, cel puţin 23 de persoane au fost rănite în urma atacului, iar unele se află în stare gravă.
Un val de atacuri a zguduit şi miercuri capitala Siriei, Damasc, provocând 13 morţi. Trei atacuri, dintre care unul cu maşină-capcană, au vizat Ministerul de Interne, provocând nouă morţi. Surse din serviciile siriene de securitate au afirmat că în atac a fost rănit şi ministrul de interne, Mohammad Ibrahim al-Chaar, însă viaţa acestuia nu se află în pericol.
Este pentru a doua oară când ministrul sirian de interne este rănit într-un atentat. La 18 iulie, el scăpat ca prin miracol cu viaţă dintr-un atentat spectaculos în care şi-au pierdut viaţa patru înalţi responsabili sirieni, printre care şi cumnatul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.