Cei doi români morţi în Algeria, repatriaţi cu o aeronavă militară

Corpurile neînsufleţite ale celor doi români care şi-au pierdut viaţa în Algeria, în timpul crizei ostaticilor, vor fi repatriate cu o aeronavă militară, al cărei zbor a fost aprobat de ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Aeronavă militară de transport C130. (TOSHIFUMI KITAMURA/AFP/Getty Images)
Cristina Boiangiu
21.01.2013

Corpurile neînsufleţite ale celor doi români care şi-au pierdut viaţa în Algeria, în timpul crizei ostaticilor, vor fi repatriate cu o aeronavă militară, al cărei zbor a fost aprobat de ministrul Apărării, Mircea Duşa.

"Acum câteva minute, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, am aprobat să fie făcut un zbor cu un avion militar pentru a aduce în ţară corpurile neînsufleţite ale celor doi români. Facem demersuri pentru a obţine aprobările de survol din partea statelor aflate pe acest traseu şi când vom avea şi confirmarea statului algerian vom face zborul pentru repatrierea celor doi", a declarat ministrul Mircea Duşa.

Aeronava Flotilei 90 Transport Aerian, de tip C-27 J Spartan, va decola în cursul zilei de luni, 21 ianuarie, după obţinerea tuturor aprobărilor de survol, au precizat responsabilii din mapn.

Doi români şi-au pierdut viaţa în urma atacului terorist din Algeria, în timp ce alţi trei s-au salvat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor