CE U-21. Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile turneului final din 2021
alte articole
Naţionala de tineret U-21 a României le va avea ca oponente în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2021 pe reprezentativele Danemarcei, Ucrainei, Finlandei, Irlandei de Nord, respectiv cea a Maltei, potrivit tragerii la sorţi efectuate, marţi, în oraşul francez Nyon.
Jucătorii pregătiţi de Mirel Rădoi, care a obţinut calificarea la competiţia europeană după o pauză de 20 de ani, a fost repartizată în Grupa a 8-a, meciurile urmând să debuteze pe 18-20 martie 2019.
Au fost trase la sorţi 8 grupe de câte 6 echipe şi una de 5. Se califică la EURO 2021 câştigătoarele celor 9 grupe, în timp ce primele două formaţii clasate pe locurile secunde vor disputa un baraj în dublă manşă pentru ultimul loc la turneul final. Gazdele turneului final, Ungaria şi Slovenia, sunt calificate din oficiu.
Componenţa grupelor se prezintă astfel:
Grupa 1: Italia, Suedia, Islanda, Irlanda, Armenia, Luxemburg;
Grupa 2: Franţa, Slovacia, Elveţia, Georgia, Azerbaidjan, Liechtenstein;
Grupa 3: Anglia, Austria, Turcia, Kosovo, Albania, Andorra;
Grupa 4: Croaţia, Cehia, Grecia, Scotia, Lituania, San Marino;
Grupa 5: Serbia, Polonia, Rusia, Bulgaria, Letonia, Estonia;
Grupa 6: Spania, Israel, Muntenegru, Macedonia, Kazahstan, Insulele Feroe;
Grupa 7: Portugalia, Olanda, Norvegia, Belarus, Cipru, Gibraltar;
Grupa 8: Danemarca, România, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord, Malta;
Grupa 9: Germania, Belgia, Ţara Galilor, Bosnia-Herţegovina, Rep. Moldova.