Ce soluţie s-a discutat la Guvern pentru a reduce aglomeraţia pe şosele

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a găsit o soluţie inedită pentru a-i scăpa pe şoferi de aglomeraţia şi ambuteiajele din zona de munte, în special de pe DN1. Ideea a fost prezentată la şedinţa comandamentului de iarnă care a avut loc sâmbătă dimineaţă la Guvern.
Munte (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
26.01.2013

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a găsit o soluţie inedită pentru a-i scăpa pe şoferi de aglomeraţia şi ambuteiajele din zona de munte, în special de pe DN1. Ideea a fost prezentată la şedinţa comandamentului de iarnă care a avut loc sâmbătă dimineaţă la Guvern.

"Domnule viceprim-ministru, vă mulţumesc că aţi condus comandamentul cu pricepere şi am reuşit în 16 ore să ajung, ieri, de la Chişinău la Ploieşti. Am o singură rugăminte: în Planul de Dezvoltare Naţională şi Regională să facem şi noi un tunel prin Carpaţi, că m-am cocoţat prin Oituz, aseară târziu, şi mi-am dat seama că la câţi mineri a avut ţara asta noi n-am făcut un tunel prin Carpaţi, rutier, ca să mai scurtăm drumurile astea, să mergem mai bine", i-a solicitat Cosma vicepremierului Dragnea, care a condus şedinţa de la Guvern.

Dragnea a afirmat că are în plan un asemenea proiect şi ca acesta ar fi realizabil.

"Este prins în planul de dezvoltare. Ţara a avut mulţi mineri, domnule preşedinte, numai că în ultimii 23 de ani s-au cam risipit banii şi n-a fost o dezvoltare bazată pe planuri strategice, ştiţi foarte bine. Dacă Dumnezeu ne ajută şi rămânem sănătoşi şi la minte şi la trup, o să facem şi ce spuneţi dumneavoastră", a afirmat Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor