Ce plan are Ciolacu pentru ONG-uri şi asociaţii: Vrea să afle în detaliu cine şi câţi bani le dă

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu (Epoch Times Romania)

Toate ONG-urile şi asociaţiile vor fi obligate să prezinte detaliat rapoarte cu sumele primite de la fiecare sponsor sau donator, conform proiectului de măsuri fiscale înaintat Parlamentului de Guvernul Ciolacu, relatează Aktual24.ro.

“Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în exerciţiul financiar de raportare, au primit sume reprezentând subvenţii, sponsorizări, sume redirecţionate, conform legii, din impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice, precum şi alte forme similare de finanţare, care depăşesc cumulat valoarea stabilită prin ordin al ministrului finanţelor, întocmesc o declaraţie care însoţeşte declaraţiile financiare şi evidenţiază sumele astfel primite, respectiv utilizate”, se arată în documentul făcut public de Ministerul Finanţelor.

De asemenea, potrivit proiectului de măsuri fiscale, situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial, împreună cu declaraţia menţionată, sunt supuse unui audit extern efectuat de un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, în condiţiile legii.

“Totodată, se propune completarea legii contabilităţii prin introducerea obligativităţii auditării în cazul persoanelor juridice fără scop patrimonial care, în exerciţiul financiar de raportare, au primit sume, în valoare cumulată care urmează a fi stabilită prin ordin al ministrului finanţelor, reprezentând subvenţii, sponsorizări, sume redirecţionate, conform legii, din impozitul pe profit sau impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice, precum şi alte forme similare de finanţare.

În cazul acestor persoane, situaţiile financiare anuale urmează să fie însoţite de o declaraţie care evidenţiază sumele astfel primite, respectiv utilizate. Situaţiile financiare anuale, împreună cu declaraţia menţionată, sunt supuse unui audit extern efectuat de un auditor financiar, în condiţiile legii. Prin introducerea acestei obligativităţi se creează condiţii pentru creşterea încrederii în calitatea raportărilor financiare întocmite de entităţile vizate de completarea propusă a fi adusă la legea contabilităţii”, se spune în expunerea de motive a documentului respectiv.

Reamintim, în acest context, că PSD a refuzat în multe rânduri să prezinte detaliat ce sume a dat fiecărei televiziuni în parte, deşi sunt bani publici şi, în plus, există şi decizii judecătoreşti care îl obligă să facă publice aceste sume, menţionează Aktual24.ro.

În urmă cu un an şi jumătate, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, actual prim-ministru, le-a promis jurnaliştilor de la Recorder că va da publicităţii sumele detaliate pe care PSD le-a livrat trusturilor de presă începând cu 2020. Ciolacu a susţinut atunci că “am foarte multe defecte, de obicei mă ţin de cuvânt”. Potrivit site-ului citat, nu s-a întâmplat însă nimic.