Banca Mondială a publicat topul celor mai bogate ţări din lume în 2021 în funcţie de produsul intern brut (PIB), iar în Top 10, China se apropie cu paşi repezi de Statele Unite, care se află în fruntea clasamentului. Rusia a staţionat pe locul 11 global, iar România a urcat un loc până pe poziţia 46, relatează Ziare.com.
Potrivit site-ului Investopedia, comparativ cu anul 2000, se observă un salt extraordinar pentru China care s-a aflat pe locul 13, iar din anul 2010 ocupă treapta a doua a podiumului mondial, în privinţa PIB-ului, având în 2021 o valoare a acestuia de 17,73 de trilioane de dolari, faţă de 23 de trilioane de dolari, cât au avut Statele Unite, cea mai mare cifră din lume.
De asemenea, un salt important în topul mondial al PIB-ului l-a făcut Indonezia, care a ajuns de pe locul 27 în lume în 2000, pe poziţia 16 în 2021.
Anul trecut, Arabia Saudită a avansat pe locul 18, de pe 20, în timp ce Elveţia a căzut de pe locul 18 pe 20.
România a avut un PIB de 249,51 de miliarde de dolari în 2020, iar în 2021 valoarea acestuia a crescut la 284,09 miliarde de dolari.
De altfel, ţara noastră a urcat un loc în clasamentul mondial, de pe 47 pe 46, după o creştere economică de 5,9%.
Potrivit raportului Băncii Mondiale, în 2021, SUA au avut o creştere economică de 5,7%, China de 8,1%, Japonia de 1,6%, Germania de 2,9%, Marea Britanie de 7,4%, iar India de 8,9%.
Cele mai multe ţări din Topul 25 mondial au înregistrat în 2020 o creştere negativă, continuă sursa citată, dar în 2021 ele şi-au revenit şi au trecut pe plus.