CE dă undă verde pentru cooperare consolidată în domeniul taxei pe tranzacţiile financiare
Cele 10 state membre care doresc să aplice taxa UE pe tranzacţiile financiare (TTF) în cadrul unei cooperări consolidate ar trebui să fie autorizate în acest sens, deoarece se întrunesc toate condiţiile legale necesare pentru un astfel de demers - aceasta este concluzia propunerii de decizie a Consiliului adoptată pe 23 octombrie de Comisie. După cum reiese din propunere, cooperarea consolidată în privinţa TTF nu va aduce numai „avantaje imediate şi tangibile” ţărilor participante, ci, în plus, va contribui la o mai bună funcţionare a pieţei unice, în beneficiul întregii Uniuni Europene, reiese dintr-un comunicat remis marţi de Comisia Europeană.
„Sunt încântat să constat că 10 state membre şi-au anunţat intenţia de a introduce o taxă comună pe tranzacţiile financiare, în spiritul propunerii iniţiale a Comisiei. Această taxă poate aduce la buget venituri de miliarde de euro, atât de necesare în aceste vremuri dificile pentru statele membre. Este, de fapt, o chestiune de corectitudine: trebuie să ne asigurăm că o parte din costurile crizei este suportată de sectorul financiar, nu doar de cetăţenii de rând”, a declarat legat de acest subiect preşedintele CE José Manuel Barroso.
Algirdas Šemeta, comisarul responsabil cu impozitarea, a menţionat: „Aplicarea unei taxe comune pe tranzacţiile financiare prezintă avantaje pentru Uniunea Europeană în ansamblul său, chiar dacă nu este adoptată de toate statele membre. Această taxă va crea o piaţă unică mai puternică, caracterizată de o mai mare coeziune, şi va contribui la dezvoltarea unui sector financiar mai stabil. În paralel, statele membre care au ales să aplice TTF vor beneficia în plus de venituri noi la buget şi de sisteme fiscale mai corecte, capabile să răspundă exigenţelor cetăţenilor. Am promis o reacţie foarte rapidă din partea Comisiei şi iată că astăzi ne respectăm promisiunea. Acum aş dori să invit Parlamentul şi Consiliul să ţină pasul şi să dea cât mai repede undă verde statelor membre care doresc să treacă la aplicarea unei taxe europene pe tranzacţiile financiare”.
CE a aprobat cereri oficiale a 10 state
În ultimele săptămâni, 10 state membre au trimis Comisiei cereri oficiale de cooperare consolidată cu privire la TTF. Toate aceste state citau propunerea Comisiei privind TTF ca bază de la care doreau să pornească. Odată atins numărul minim necesar de state membre interesate, Comisia a procedat imediat la analiza cererilor primite pentru a stabili dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru cooperarea consolidată, conform tratatelor. Analiza a fost complet imparţială şi s-a concentrat pe impactul asupra statelor membre participante şi neparticipante, precum şi asupra UE în ansamblu. S-a analizat, de exemplu, dacă prin cooperarea consolidată în acest domeniu se promovează obiectivele şi interesele UE, dacă nu se subminează piaţa unică şi dacă se respectă drepturile, competenţele şi obligaţiile statelor membre neparticipante. De asemenea, orice stat membru care doreşte să adere ulterior la sistem poate să o facă în aceleaşi condiţii ca statele membre care au participat de la început. Prin decizia de pe 23 octombrie, Comisia a concluzionat că se îndeplinesc toate condiţiile legale necesare şi că toate statele membre care doresc să aplice TTF ar trebui să aibă permisiunea de a face acest lucru.
În propunerea prezentată se subliniază faptul că o taxă comună pe tranzacţiile financiare aplicată de un nucleu de state membre ar fi atât oportună, cât şi benefică. În primul rând, ea ar consolida piaţa unică, reducând complicaţiile şi denaturările concurenţei rezultate în urma multitudinii de abordări naţionale diferite. Întreprinderile din toate cele 27 de state membre ar beneficia de reducerea costurilor implicate de respectarea legislaţiei şi de o mai mare certitudine juridică dacă o parte semnificativă din piaţa UE ar aplica un sistem uniform. În al doilea rând, TTF ar garanta o contribuţie mai corectă a sectorului financiar la bugetul public. Acest sistem ar permite un tratament echitabil între sectorul financiar şi alte sectoare în ceea ce priveşte acoperirea costurilor crizei. În fine, o TTF comună ar eficientiza pieţele financiare, descurajându-le să practice tranzacţii de tip „cazinou” şi orientându-le către activităţi mai stabile, care sprijină cu adevărat economia reală.
Etapele viitoare
Propunerea de decizie a Consiliului prezentată pe 23 octombrie reprezintă un pas procedural important în procesul de cooperare consolidată. Pentru că cele 10 state membre să poată acţiona în continuare, propunerea trebuie să fie adoptată de statele membre cu majoritate calificată şi trebuie să primească acordul Parlamentului. Ulterior, în cursul anului, Comisia intenţionează să înainteze o propunere de fond privind taxa pe tranzacţiile financiare armonizată, care urmează să fie dezbătută şi adoptată de statele membre participante. Această propunere va urma într-o mare măsură liniile trasate de propunerea iniţială privind TTF, prezentată de Comisie în septembrie 2011, după cum au solicitat statele membre în scrisorile lor. Comisia va analiza însă cu mare atenţie dacă se impun anumite ajustări care să reflecte numărul mai mic de state membre care vor aplica TTF.
Context
În septembrie 2011, Comisia a înaintat o propunere privind un sistem comun de aplicare a unei taxe pe tranzacţiile financiare, cu obiectivul de a îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne în acest sector. S-a estimat că taxa armonizată va aduce anual venituri de 57 miliarde EUR şi va asigura astfel o contribuţie echitabilă din partea sectorului financiar la finanţele publice, va genera mai multă responsabilitate în efectuarea tranzacţiilor şi va permite o abordare coerentă a impozitării acestui sector în cadrul pieţei unice.
În urma unor discuţii intense, desfăşurate în perioada iunie şi iulie 2012 pe marginea acestui subiect, s-a ajuns la concluzia că nu se poate obţine unanimitate într-un interval de timp rezonabil. Încă de atunci, a existat un nucleu puternic de state membre care şi-au exprimat dorinţa de a aplica un sistem comun al TTF prin cooperare consolidată.
În data de 28 septembrie, exact la un an de la prezentarea propunerii iniţiale a Comisiei, Franţa şi Germania au trimis o scrisoare comisarului Šemeta, solicitând oficial autorizarea cooperării consolidate, în baza propunerii Comisiei. Au urmat scrisori similare din partea Austriei, Belgiei, Greciei, Italiei, Portugaliei, Slovaciei, Sloveniei şi Spaniei. Conform dispoziţiilor din tratate, este nevoie de minimum 9 state membre pentru a se autoriza cooperarea consolidată, iar acest număr minim a fost atins.