CCR: Uninominalul pur, o soluţie legislativă neconstituţională
alte articole
Legea uninominalului pur propusă de USL reglementeză prevederi prin care se tinde către o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul din 2009, ceea ce contravine Constituţiei, relevă Curtea Constituţională (CCR).
La data de 27 iunie, Curtea Constituţională a dezbătut sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat. Astfel, CCR a decis că Legea uninominalului pur este neconstituţională, iar motivarea deciziei s-a publicat miercuri.
"Sesizarea a fost înaintată de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se referă la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea 48 din Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Criticile de neconstituţionalitate sunt, în esenţă, următoarele: Modificările aduse legii electorale privitoare la alegerile parlamentare încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.2 potrivit cărora suveranitatea naţională se exercită prin organele reprezentative ale statului român şi prin referendum.
Curtea Constituţională a constatat că, în realitate, obiectul sesizării îl constituie Legea privind modificarea şi completarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali", relevă CCR.