Cazul Borbely ar putea intra în plenul Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare
Solicitarea procurorului general de încuviinţare a urmăririi penale pentru Laszlo Borbely ar putea intra la vot, în plenul Camerei Deputaţilor, marţea viitoare.
Secretarul Biroului permanent al Camerei, Georgian Pop, a spus luni că situaţia lui Borbely va putea fi introdusă pe ordinea de zi a plenului de marţea viitoare, dacă Comisia juridică finalizează raportul final pe acest caz.
"Dacă deputaţii jurişti termină raportul, probabil că cererea procurorului va fi pe ordinea de zi de marţi, totul depinde de acest raport suplimentar. Procedural, avem nevoie de acel raport suplimentar, fără el nu putem să trecem cazul Borbely pe ordinea de zi", a mai spus Pop.
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat săptămâna trecută retrimiterea la Comisia juridică a raportului privind încuviinţarea cererii de începere a urmării penale faţă de deputatul UDMR Laszlo Borbely, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, la solicitarea colegului său de grup parlamentar Mate Andras.
Mate Andras a spus că a solicitat retrimiterea la Comisia juridică pentru că parlamentarii social-democraţi erau în grevă parlamentară atunci când s-a făcut raportul, iar când s-a luat decizia au lucrat şapte persoane.
El a adăugat că toţi membrii comisiei trebuie să studieze dosarul colegului său de partid pentru a decide în cunoştinţă de cauză.