Câte oraşe şi comune ar dispărea dacă reorganizarea administrativă ar presupune praguri de 10.000, respectiv 5000 de locuitori?

Bătrâne pe uliţă la ţară. (Epoch Times România)
Ana Ion
23.04.2023

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi mai multe organizaţii patronale cu sute de membri au cerut autorităţilor reorganizarea teritorial-administrativă a ţării pentru reducerea aparatului birocratic. Mediul de afaceri a propus ca oraşele să fie doar localităţile care au peste 10.000 de locuitori iar statutul de comună să presupună măcar 5000 de locuitori.

Cum ar arată însă lucrurile dacă propunerea ar fi pusă în practică? Doar 12% din totalul comunelor de astăzi şi puţin peste 50% din oraşe şi-ar păstra statutul administrativ dacă mâine ar avea loc reorganizarea teritorial-administrativă a României cerută de mediul de afaceri, conform unei analize realizate de G4Media şi Info Sud-Est pe baza datelor provizorii ale recensământului din 2021.

Trei judeţe din România nu au nicio comună cu mai mult de 5.000 de locuitori: Caraş-Severin, Hunedoara şi Olt. În cazul în care regionalizarea propusă ar avea loc mâine, niciuna dintre comunele celor trei judeţe nu ar mai exista în forma actuală şi ar trebui să se comaseze cu alte localităţi. De precizat este faptul că Olt este judeţul cu numărul cel mai mare de comune din România: 104.

Tulcea, Brăila şi Mehedinţi sunt judeţele care, în cazul unei restructurări, ar rămâne cu un singur oraş, acela fiind municipiul-reşedinţă. În Tulcea şi Mehedinţi sunt în acest moment câte cinci oraşe, iar în Brăila patru.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor