Cătălin Predoiu: Corupţia în România a devenit o îndeletnicire riscantă
Corupţia a devenit în România, graţie eforturilor instituţiilor anticorupţie, o activitate riscantă, a declarat marţi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la o conferinţă privind reforma sistemului judiciar, organizată la Bucureşti de Departamentul american de Stat.
Ministrul Justiţiei a evidenţiat faptul că România are instituţii specializate de luptă împotriva corupţiei care sunt apreciate şi de partenerii europeni.
"Sunt deja mai bine de zece ani de când România dezvoltă politici anticorupţie şi a organizat instituţii specializate în combaterea corupţiei. Este foarte adevărat iniţial mai mult formal dar treptat, în special după intrarea în UE şi instituirea MCV, din ce în ce mai substanţial şi accelerat. Avem deja instituţii pe care partenerii noştri europeni le consideră specializate şi cu un palmares track record pozitiv şi constant de mai bine de 4-5 ani de zile, mă refer la DNA şi mai recent la ANI", a subliniat Cătălin Predoiu.
Ministrul a mai subliniat faptul că rapoartele de ţară ale CE "subliniază în mod constant faptul că România a menţinut politicile anticorupţie la un nivel satisfăcător sau bun şi a menţinut stabilitatea acestor instituţii astfel încât ele să-şi poată atinge scopul".
Referitor la Eurobarometrul din februarie, potrivit căruia 96% dintre români consideră corupţia drept o problemă gravă, Predoiu susţine că studiul nu trebuie interpretat în sensul că "rezultatul combaterii corupţiei este nul".
"Dimpotrivă, cred că această percepţie este sprijinită şi de eforturile pe care instituţiile anticorupţie le-au făcut în ultimii ani şi rezultatele pe care le-au avut. Pe de altă parte, aceste procente ne arată că cetăţenii sunt preocupaţii în cel mai înalt grad de problema corupţiei şi de faptul că ei sunt conştienţi că ea nu este încă rezolvată. Ne mai arată faptul că avem de a face, poate, cu o problemă culturală", a precizat Predoiu.
Ministrul Justiţiei a sugerat că autorităţile ar trebuie să reflecteze şi la "abundenţa de reglementare şi, respectiv, la dereglementare pentru că ea creează un context care cuplat cu o cultură a încălcării legii poate conduce la menţinerea fenomenului de corupţie indiferent câte rezultate ar avea instituţiile de combatere a corupţiei. Cu alte cuvinte această problemă nu trebuie atacată dintr-un singur punct, exterior, din perspectiva instituţiilor anticorupţie, ci trebuie atacată chiar din mijlocul societăţii prin eforturi de a schimba această cultură a nerespectării legii într-o cultură a respectării legii, dar legea la rândul ei trebuie să fie clară, predictibilă, stabilă, de calitate".
Totodată, ministrul a apreciat că este "foarte important ca procesul politic la rândul lui să se ridice la un standard care să sprijine eforturile de combatere a corupţiei. Este foarte bine că instituţiile anticorupţie nu disting după cum s-a putut vedea în ultimii ani între calităţile pe care diverse persoane le au atunci când desfăşoară investigaţia anticorupţie. Aceasta a creat un sentiment de insecuritate în ceea ce priveşte persoanele care sunt încă predispuse la fapte de corupţie. Corupţia a devenit în România graţie eforturilor instituţiilor anticorupţie o activitate riscantă. Sigur că va fi foarte greu să ajungem să spunem că am eradicat corupţia, dar nu cred că e un obiectiv imposibil, ne arată experienţa altor state care au reuşit să ţină corupţia la un nivel foarte mic".
Predoiu a salutat "lipsa de complexe a instituţiilor anticorupţie în ceea ce priveşte investigarea şi anchetarea unor membrii ai puterii judecătoreşti, ceea ce este un semnal că nimeni nu este mai presus de lege".
"Fenomenul corupţiei afectează în mod direct nivelul de trai al cetăţenilor pentru că afectează mediul de afaceri care vrea să funcţioneze pe principiile concurenţe loială şi calităţii. Oriunde avem corupţie, concurenţa în afaceri este distorsionată şi cel care suferă în final este consumatorul, cetăţeanul. Nu mai vorbesc de interesele particulare ale României, cum ar fi cel de atragere a fondurilor europene care implică un grad de integritate în instituţiile publice care să asigure, pe de o parte, celeritatea acestor proceduri şi, pe de altă parte, faptul că banii vor merge acolo unde trebuie din perspectiva reglementărilor", a mai spus Predoiu.
Pentru Ministerul de Justişie combaterea corupţiei rămâne o prioritate.
"Din punctul de vedere al Ministerului Justiţiei problema combaterii corupţiei rămâne una strategică, una prioritară, de aceea am sprijinit menţinerea stabilităţii instituţionale a instituţiilor anticorupţiei şi a stabilităţii legislative care organizează activitatea acestora, de aceea urmărim atingerea obiectivelor în cadrul MCV", a punctat Cătălin Predoiu.