Cartel Alfa: Solicitarea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la majorarea salariilor bugetarilor, un demers pur populist
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" consideră că solicitarea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la găsirea unor soluţii pentru majorarea salariilor bugetare, formulată miercuri în Plenul Parlamentului, este un demers pur populist.
Într-o scrisoare deschisă adresată fiecărui parlamentar, dată joi publicităţii, Cartel Alfa subliniază că datele economice în trimestrele II, III şi IV ale anului 2011 au fost bune şi conţineau premisele unei creşteri salariale pentru aparatul bugetar de la 1 ianuarie 2012, majorare care, însă, nu s-a produs.
"Solicitarea de majorare a salariilor bugetare, formulată imperativ de preşedinte, este o demonstraţie, care nu mai era necesară, a incoerenţei economice de care a dat dovadă actuala Putere din România şi o probă a lipsei de respect faţă de sacrificiile uriaşe făcute de populaţie, în numele aşa-zisei stabilităţi economice clamate de guvernanţi", se menţionează în scrisoarea deschisă.
Totodată, sindicaliştii afirmă că parlamentarii trebuie să ia atitudine în ceea ce priveşte un factor "extrem de periculos" şi anume acela că, în paralel cu reducerile salariale în cazul bugetarilor, mediul privat a fost grav afectat de derapajele economice şi de proasta gestiune a economiei româneşti.
Mediul economic privat a fost motorul economiei şi a generat creşterea economică din ultimele trei trimestre ale anului trecut, iar angajaţii din sectorul privat au suportat la rândul lor drastice reduceri salariale.
"Măsura propusă de preşedinte face o gravă discriminare între mediul privat şi cel bugetar, în condiţiile în care recuperarea salarială promisă bugetarilor nu este asociată cu o creştere a salariului minim garantat în plată, de care beneficiază un număr foarte mare de lucrători din mediul privat şi bugetar", afirmă sindicaliştii în documentul citat.
Pe de altă parte, "Cartel Alfa" arată că tratatul bugetar european va împinge România în recesiune şi va obliga guvernul cla noi reduceri în domeniul politicilor sociale.
"Tratatul a cărui ratificare este cerută de Traian Băsescu implică deficit bugetar foarte mic, deci păstrarea unui volum minimal de investiţii înseamnă politici sociale restricţionate la minimum - adică mai puţine medicamente, coplată mai mare pentru asistenţa medicală, plată pentru educaţie, pensii mai mici şi ajutoare sociale mai puţine şi în sumă mai mică. Este binecunoscută politica Guvernului care a căutat cele mai ciudate motive pentru a bloca accesul la asistenţă socială a celor lipsiţi de venituri, dacă aceştia au o drujbă, bijuterii, tablouri sau o haină de blană", se subliniază în scrisoarea deschisă.
Potrivit Cartel Alfa, o ratificare a tratatului bugetar european va bloca investiţiile la un nivel insuficient pentru a obţine creşterea economică sperată, pentru că bugetul va avea mult mai puţini bani.
"Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" reaminteşte încă o dată tuturor factorilor cu putere de decizie faptul că tratatul bugetar european, pe care preşedintele Traian Băsescu îl vrea ratificat în Parlamentul României în regim de urgenţă, cuprinde prevederi care se adresează în principal zonei euro, la care România este planificat să adere, în varianta optimistă, peste cinci ani", afirmă sindicaliştii.
În consecinţă, "Cartel Alfa" cere parlamentarilor să se opună ratificării tratatului bugetar european şi să ceară Guvernului creşterea imediată a salariului minim pe economie garantat în plată la cel puţin 850 de lei.