Carnea procesată provoacă apariţia cancerului de pancreas
Atenţie pentru amatorii de carne procesată.
Potrivit unui studiu efectuat de către cercetătorii suedezi de la Institutul Karolinska şi publicat în "Jurnalul Britanic pentru Cancer", cu fiecare 50 de grame de mezeluri consumate într-o zi riscul pentru cancer pancreatic creşte cu 20 la sută.
Astfel, Jessica Harris, manager al Centrului pentru Studierea Cancerului, a declarat că "potrivit studiului, consumul a 50 de grame de carne procesată în fiecare zi, echivalentul unui cârnăcior sau a doua felii de şuncă, creşte riscul îmbolnăvirii de cancer pancreatic cu 20 la sută".
Cancerul pancreatic mai este numit şi „ucigaşul tăcut", pentru că, în cele mai multe cazuri, nu are simptome în stadiile incipiente. Chiar şi atunci când apar, simptomele sunt vagi: dureri de spate, scădere în greutate şi apetit redus.
Consumul de carne roşie şi de carne procesată a fost deja asociat cu apariţia cancerului intestinal. Din acest motiv, autorităţile britanice recomandă populaţiei să nu consume mai mult de 70 de grame pe zi.
Oamenii de ştiinţă suedezi au mai analizat şi rezultatele altor 11 studii, care au implicat 6.000 de pacienţi bolnavi de cancer pancreatic.